Home Economic-Financiar Restanțele la credite de peste 20.000 lei s-au dublat

Restanțele la credite de peste 20.000 lei s-au dublat

DISTRIBUIŢI

Restanțele persoanelor fizice și juridice cu cel puțin un credit de peste 20.000 de lei s-au dublat pe anul trecut, la 15 miliarde de lei, iar cea mai mare parte a întårzierilor erau de peste 90 de zile la finele lunii decembrie, mai mult decåt dublu față de perioada similară din 2009, potrivit BNR. Restanțele cu termen de întårziere de peste 90 de zile totalizau de 12,3 miliarde de lei și reprezentau 81% din totalul întårzierilor la plată, potrivit datelor Centralei Riscurilor Bancare (CRB) prezentate de BNR.
Astfel, atåt valoarea, cåt și ponderea acestora au crescut față de luna decembrie 2009, cånd totalizau 5,38 miliarde de lei și reprezentau 68% din totalul întårzierilor la plată de la acea dată. Creșterea restanțelor a ridicat ponderea acestora în totalul sumelor datorate la 6,34%, aproape de două ori peste nivelul raportat la sfårșitul anului 2009, de 3,46%.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.