Domnilor, nu confiscați PNL, acest partid care este al întregii suflări liberale

Ceea ce se întåmplă zilele acestea în PNL trezește sentimente de revoltă și frustrare în råndul celor care în ianuarie 1990 au pus bazele acestui partid. Unul dintre membrii fondatori ai PNL, Adrian Ionescu, plecat în SUA imediat după ce båtele minerilor chemați la București de noii aliați ai liberalilor au devastat și sediul PNL, ne-a trimis o scrisoare deschisă în care adună toate amintirile sale despre partid și toată amărăciunea legată de evoluția politică a acestuia.

Scrisoare deschisă adresată conducerii PNL
Prima apariție a dlui Radu Cåmpeanu la televiziune m-a făcut să-mi îndrept pașii către adresa indicată de Domnia Sa în București, b-dul Nicolae Bălcescu, vis-à-vis de sala Dalles. Am intrat în clădire, era zarvă destul de mare, am întrebat de Partidul Național Liberal și am fost îndrumat să urc la etajul 4. Nu era lume prea multă, m-am prezentat și am întrebat dacă pot fi de folos. Mi s-au luat datele personale și aveam să aflu că trebuia întrunit un anumit număr de simpatizanți pentru ca partidul să poată fi înregistrat legal la judecătorie. În felul acesta am ajuns să fiu membru fondator al noului PNL. Fiind întrebat la ce mă pricep cel mai bine și spunånd că sunt fluent în limba germană și engleză, fiind și angajat la un institut pe funcție de traducător, am fost îndrumat către dl Dan Amedeo Lăzărescu, care tocmai punea bazele ziarului «Liberalul». În paralel am fost introdus bătrånilor partidului ce erau deja pe rol, am cåștigat repede simpatia Domniilor Lor, iar unul dintre ei m-a întrebat dacă vreau să învăț politică. Acesta era regretatul dl Nicu Enescu, avocat și 19 ani de pușcărie politică. Am evoluat sub aripa dumnealui, care deținea funcția de vicepreședinte însărcinat cu organizațiile din teritoriu. Am bătut țara împreună, am vorbit cu oamenii și am înființat filiale în Teleorman, Călărași, Ploiești și Argeș. Între timp mă ocupam de probleme curente la redacția «Liberalul», aveam grijă să se adune toate articolele, mai scriam și eu cåte unul și îi duceam materialele acasă dlui Dan A. Lăzărescu.

Amintiri despre Tăriceanu și Patriciu

Atunci i-am cunoscut și pe Călin Popescu Tăriceanu și pe Dinu Patriciu. Cel din urmă era șeful organizației de tineret și se bucura de un spațiu în dosul unor uși de sticlă, biroul unui fost șef de serviciu al instituției ce avusese sediul în acel loc. Dinu tot trăgea de mine să vin la «tineret», dar Nicu Enescu nu avea încredere în Patriciu și îmi spunea să stau långă Domnia Sa dacă vreau să învăț politică. Pe măsură ce trecea timpul, începeam să ne cunoaștem mai bine; îmi aduc aminte cu mare plăcere faptul că mă simpatiza toată lumea, dar mai ales dl Ghețu, trezorierul partidului. După un timp a apărut un băiat care s-a prezentat Andrei Bădin, apoi Raymond Luca, Radu Roman, Aurel Pavelescu și mulți alții. Îmi aduc aminte că tot în acea perioadă a venit un băiat cu ochelari și a zis că vrea și el să devină membru, că are un Aro 10 și poate să-l pună la dispoziție și că e inginer; acesta era Radu Stroe. Apelam la Radu să mă ducă la dl Lăzărescu acasă cu materialul de la redacție. În data de 13 ianuarie am fost în primul rånd, alături de întreaga conducere de atunci a partidului, la marele miting al partidelor tradiționale. La ora 17 am mers în studioul televiziunii alături de Radu Cåmpeanu și Raymond Luca pentru a anunța că mitingul PNL luase sfårșit și că nu avem nicio legătură cu evenimentele care aveau loc în stradă. În acele momente se organizase un contramiting organizat de către Sergiu Nicolaescu și Dan Iosif pe treptele Primăriei Sectorului 1, care angrenase forțe represive și se deplasa către Piața Victoriei.

Bazele ziarului «Viitorul»

Am lucrat alături de mai mulți oameni de la vårf la organizarea primului congres național care se numea «Convenția Națională» pentru a nu se asemui cu congresele PCR-ului. Acesta avea să aibă loc la sala ARLUS, pe strada Batiștei. Eu mă ocupam persoanl de înmånarea ecusoanelor de participare pentru cei ce aveau să sosească din provincie. Îmi aduc aminte, parcă era azi, că ultimul venit a fost dl Mircea Ionescu Quintus, care venea de la Ploiești și pentru care am rămas la sediu; apoi am plecat împreună la ARLUS căci nu știa unde este această sală.
În februarie a apărut un personaj ciudat care se numea Gelu Netea și care susținea că este fiul „celui mai mare istoric contemporan pe care l-a avut România“ – Ion Netea. Pe bune, pe bune, nimeni nu auzise de Ion Netea și nici de Gelu Netea, dar a fost bine primit. El avea de gând să facă un ziar cu numele de «Viitorul» și racola oameni din redacția «Liberalul» făcând promisiuni de angajări cu carte de muncă, transfer în interes de serviciu și salarii cel puțin duble față de cele de la stat. Dl Lăzărescu nu s-a opus plecării mele la «Viitorul» și chiar m-a susținut. Am fost primul redactor venit prin transfer înregistrat în cartea de muncă, cu ștampila PNL pe carte.
Au urmat întâlniri la Gelu Netea acasă, în apartamentul lui din Drumul Taberei, unde veneau mai mulți din partid, printre care și Călin și Dinu, Marița Brătianu. Atmosfera era destinsă, ne mai socializăm și noi și puneam țara la cale.

Și au venit minerii…

Problemele mele cu Gelu Netea au apărut relativ curând, căci el nu era un lider adevărat și nu suportam să am un „șef“ mai prost ca mine. Nicu Enescu mi-a spus că mă va susține să îmi fac propriul meu ziar și am să-l urmez prin țară și voi scrie reportaje despre organizațiile pe care aveam să le înființăm. Mi s-a atribuit numele unui «Oficios al PNL», de fapt o fostă gazetă locală de Teleorman. Tot Nicu Enescu a aranjat să primesc birouri pentru redacție în clădirea pe care PNL o căpătase în spatele sediului PNȚ, pe strada Caimatei, la ultimul etaj. Am primit din donațiile sosite la partid un calculator 286 și 2 mașini de scris electrice IBM, iar mobilier era deja acolo. Mi s-a alăturat tânărul poet George Iscru și împreună am scos ziarul «UNIREA». Finanțarea a fost 90% din fondurile mele personale și 10% îi primisem de la partid, de la dl Ghețea. Prima ediție a ziarului «UNIREA» a apărut în data de 5 iunie 1990 și a fost tipărită la tipografia «30 Decembrie» de pe strada Grigore Alexandrescu. Din nou am fost ajutat de Radu Stroe la transportul celor 5000 de exemplare în sediul redacției și tot el stătea din când în când la intrarea în sediul central (Bălcescu) să mai vândă. Personal i-am înmânat un exemplar regretatului domn Octavian Paler, care era în trecere împreună cu distinsa sa soție.
Venirea minerilor în 11 iunie a însemnat pentru mine distrugerea completă a ediției rămase nedistribuite (în jur de 4000 exemplare) și a întregii logistici aflate în redacție. În data de 18 iunie am părăsit definitiv România.
Nu i-am cunoscut pe Crin Antonescu, Mihai Voicu, Norica Nicolai, Ludovic Orban, Dan Radu Rușanu și mulți alții care au ajuns nume sonore pe scena politică și clamează, contrar ținutei, că sunt liberali.
Privesc cu tristețe în urmă la ceea ce s-a ales de acest partid, odinioară catalizator al unui spirit de libertate și democrație, al unei speranțe reale de schimbare a scenei politice și încrezători în progres și liberalism. Parcă nu-mi vine să cred ce văd și ce aud. Mă deranjează discursul care nu este de ținută liberală, ironii care se vor fine, dar sunt exprimate de oameni care nu au verb, mitocănia și angrenarea exponenților de seamă în discuții suburbane.

Sfaturi de ținut minte

Mă deranjează lipsa de conduită liberală a conducerii, trecerea interesului național pe un loc neeligibil și menținerea nejustificată a stării conflictuale.
Mă deranjează legătura nefirească cu PSD și îmi aduc aminte de vorbele săracului Nicu Enescu, care îmi spunea: Adriane, niciodată să nu ai încredere în comuniști!
Mă deranjează să aud că un parlamentar PNL își trimite nepoata la ședința de plen în locul lui și o pune să și voteze.
Mă deranjează discursul nedemn al domnului Orban.
Domnilor, nu confiscați PNL, acest partid nu este al Domniilor Voastre, ci al întregii suflări liberale din România. A fost o vreme când se asociau nume de intelectuali cu acest partid, iar astăzi nu faceți altceva decât să-i îndepărtați prin atitudine, incoerență politică, dispreț și lipsa de viziune.
Pentru memoria unora ca Nicu Enescu, Ion Săndulescu, Dan Amedeo Lăzărescu, a lui Tătărăscu și a Brătienilor, NU VĂ BATEȚI JOC DE PARTID!
Vreau la final să adresez sincere condoleanțe fiicei domnului Nicu Enescu pentru pierderea suferită, să-i urez multă sănătate, în speranța că este sănătoasă și în putere, vreau să-i adresez sincere condoleanțe dlui Radu Câmpeanu pentru trecerea în neființă a doamnei Dina și să-i urez Domniei Sale multă sănătate.
Cu respect și durere în suflet,

Adrian Ionescu, Bellevue WA, USA“
(n.r. – intertitlurile aparțin redacției)