Acasă Actualitate „Golanii” i-au dat ștafeta lui Traian Băsescu

„Golanii” i-au dat ștafeta lui Traian Băsescu

DISTRIBUIȚI

Răzbunarea Pieței Universității

Ion Iliescu, cel care i-a înmånat ștafeta roșie lui Mircea Geoană, a încasat în aceste zile o replică severă din partea „golanilor“ plecați din țară după Mineriadele ordonate și organizate de „cårpa kaghebistă“. Peste 78% dintre romånii stabiliți în străinătate au votat împotriva lui Ion Iliescu, de fapt Tătucul din spatele „prostănacului“. Am fost sunat, în ziua votului, de numeroși prieteni plecați din țară după Represiunea Pieței Universității, care aflaseră rezultatele exit poll-urilor institutelor de sondaj din aria Vîntu-Voiculescu și care s-au hotăråt să se ducă la vot tocmai datorită indignării la aflarea datelor prezentate de acestea. Diferența de fus orar a permis ca, în Statele Unite de exemplu, pe Coasta de Vest, să se voteze pånă a doua zi la șapte dimineața. Turul doi a adus un număr-record de participanți la vot, un procent neatins niciodată pånă acum.
În urma centralizării voturilor din cele 294 de secții de vot din străinătate, s-au prezentat la alegeri 147.754 de cetățeni romåni, au exprimat 146.876 de voturi valabile și doar 861 au fost voturi nule. 115.831 de romåni au votat pentru Băsescu, 31.045 pentru Geoană. Se pare că romånii din diasporă nu au fost momiți de promisiunea celor 20.000 de euro pe care îi distribuia cu larghețe Geoană, plecånd probabil de la cuantumul salariului cumnatului său Ionuț Costea, salariat al statului, plasat chiar de el la șefia Eximbank.
Am văzut câteva dintre listele cu CNP-uri ale votanților din străinătate fluturate nervos de pesediști și mi-a sărit în ochi că seriile corespund unor oameni din generația mea, precum și din generația „decrețeilor“ lui Ceaușescu. Majoritatea celor care au ieșit în stradă împotriva comunismului în decembrie 1989 făceau parte din această generație. „Decrețeii“ erau acei copii născuți ca urmare a unui celebru decret al lui Ceaușescu prin care se pedepseau aspru întreruperile de sarcină. Sute de mii de mame, cu sau fără voie, au dat naștere unui număr sporit de copii, ca urmare a apariției decretului cu pricina.
În 1989, o mare parte a acelor copii deveniți tineri furioși pe sistem au ieșit masiv în stradă. Practic, ei l-au dat jos pe Ceașcă. Faptul că Ceaușescu a fost împușcat la ordinul copilului său adoptiv, Ion Iliescu, este altă poveste. Puțină lume știe că Ion Iliescu a fost crescut în familia Ceaușescu, iar statutul său era acela al unui fiu adoptiv. Era culcat în pat cu soții Ceușescu, când era mic mama îl părăsise, iar tatăl său dispăruse cu treabă pe meleagurile Rusiei, la centrala NKVD, strămoșul KGB.
Ion Iliescu ar fi meritat să aibă soarta tatălui său adoptiv, Nicolae Ceaușescu, dacă avem în vedere că lucrurile pentru care a fost acuzat Ceaușescu îi pot fi imputate în egală măsură, ba chiar mai mult de atât. Exodul tinerilor studioși ca urmare a represiunii ordonate de acesta, împotriva studenților Pieței Universității, în iunie 1990, a făcut enorm de mult rău României.
Unul dintre vicepreședinții Ligii Studenților din Universitate, Sorin Drăgan, un tip absolut remarcabil, a încasat în dimineața zilei de 14 iunie un piron în cap de 20 de centimetri, înfipt la capătul unei bâte utilizate de un miner pentru a bătători capetele colegilor mei. Sorin avea o gaură în cap prin care puteai să ajungi cu degetul la creier. A ajuns în America și a rămas acolo, cu o infirmitate care i-a marcat viața. Sângele colegilor mei, sângele fratelui meu, sângele meu a înroșit pereții și coridoarele Universității și Arhitecturii. Petre Roman avea să le explice după câteva zile jurnaliștilor străini oripilați care au vizitat cele două clădiri/garnizoane ale studenților din Piața Universității că noi am aruncat cu vopsea roșie pe pe pereți, pentru a-l compromite pe Ion Iliescu.
Eu țin minte că atât de mult sânge îmi cursese din rănile de la cap încât hainele mele deveniseră scorțoase și roșii de parcă ar fi fost vopsite cu galus, celebra vopsea de ouă cu care noi, studenții de la Arte plastice, „îmbunătățeam“ țoalele din comerțul socialist. Mi s-a părut haios pe undeva că am ajuns să-mi vopsesc hainele într-un stil avantgarde cu propriul sânge. Am scăpat doar cu voia lui Dumnezeu, cei care am scăpat. Alții, necunoscuți, tineri ca și noi, au fost împușcați pe stradă, în noaptea de 13 spre 14 iunie, după ce Iliescu a dat ordin să se tragă în plin deoarece noi eram cu toții „legionari care dăm lovitură de stat legionară“.
Adrian Năstase, a spus la Parchet Ion Iliescu, acum vreo trei ani, a văzut steagurile verzi legionare cu ochii săi de vânător și l-a sunat să-l avertizeze. Avertizat, Ion Iliescu a cerut Armatei să tragă, ca în vremea lui Antonescu (mareșalul, nu pricoliciul de Crin). S-au tras 1.466 de gloanțe de război. Un tânăr, Dragoș Drumea, și-a dat duhul în brațele mele, la ora 03.15, lângă CCA, împușcat în gât. Avea traheea zdrobită și sângele îi țâșnea în sus ca dintr-o fântână arteziană. Am încercat să-i acopăr gaura din gât cu palma și simțeam cum îmi zvâcnea mâna datorită presiunii sângelui care i se scurgea cu repeziciune. Mă privea cu ochi înnebuniți de spaimă, din ce în ce mai cețoși, horcăind din greu. I se scurgea viața printre degetele mele, afară se trăgea încă, nu aveam niciun ajutor și m-a cuprins disperarea dându-mi seama că își pierde cunoștința și că îmi va muri în brațe, sufocându-se cu propriul sânge. I-am strigat nu știu nici eu ce, crezând că poate mă aude, au venit niște tineri și l-am dus la o mașină a medicilor de la Medicine sans Frontiere.
Am aflat peste ani de la un chirurg, Nae Constantinescu, ajuns consilier prezidențial la Cotroceniul ocupat de Emil Constantinescu, că tânărul care își dădea duhul în brațele mele în acea noapte din iunie 1990 a ajuns pe masa sa de operație, dar nu a mai putut face nimic pentru el decât să-i constate decesul, prin împușcare cu glonț de război.
Un alt amic, simplu inginer la vremea aceea, s-a ales cu un sfert din creier zdrobit cu bare de fier, a zăcut apoi trei ani în Germania, unde a fost vindecat cât de cât de către niște medici extraordinari. I-au trebuit alți ani să-și revină parțial și să-și reamintească lucruri care se șterseseră din capul său, ca urmare a loviturilor. Nu i s-a șters din cap Ion Iliescu. S-a întors în țară și a înființat organizația victimelor mineriadelor, fiind cel căruia i se datorează practic existența Dosarului Mineriadei din 1990. Din 1999, Viorel Ene, inginerul cu capul storcit de barele de fier, așa damblagit cum a ajuns, a organizat sute de proteste, mitinguri, demonstrații, a strâns mii de mărturii, a depus sute de cereri pe adresa Parchetului, cerând un singur lucru: judecarea lui Ion Iliescu. Chiar zilele trecute a mai avut încă un termen, desigur o amânare, la unul dintre procese.
N-am izbândit până acum să-l facem pe Iliescu să plătească pe calea justiției. I-am plătit-o însă pe calea votului. Mi-ar face plăcere, desigur, să i-o plătim și altfel…
Scria zilele trecute Adrian Năstase, cel cu privirea de vultur, cel care l-a sunat pe Ion Iliescu în ziua de 13 iunie să-i zică de steagurile noastre verzi de legionari împuțiți, huligani borâți și golani nenorociți, că votul românilor plecați din cauza lui Ilici „ar trebui să aibă o greutate mai mică“.
Citez: „Nu românii din diaspora au decis câștigătorul alegerilor. De ce să-i considerăm pe acești români responsabili de rezultat doar pentru că au votat mai târziu, din motive naturale, ce țin de fusul orar? De ce nu voturile din 3-4 județe precum Cluj, Timiș, Alba sau Arad să fie cele care au inclinat decisiv balanța? Cred că în acest caz simplificăm foarte mult realitatea electorală“, scrie Adrian Năstase. El perorează mai încolo că cei care locuiesc de mai mulți ani în străinătate „nu au contact direct cu realitatea“. „Nu sunt afectați, direct, de reglementări, de taxe și impozite, chiar și de o viziune sau alta asupra viitorului – în sănătate, educație, etc. Prin urmare, votul lor ar trebui să aibă o greutate mai mică. Se impune, în viitor, o dezbatere pe acest subiect“, mai debita Adrian Năstase pe blogul său.
Io zic că Adriana Năstase și ai lui au dreptate pe undeva. Votul celor plecați din țară din cauza lui Ion Iliescu ar trebui să aibă o greutate mai mică. Și eu, deși nu am plecat din țară, aș fi dispus să mi se restrângă greutatea votului meu, la schimb, din greutatea scăzută a votului meu aș prefera să mi se ofere o bară de fier cu o greutate corespunzător mărită cu care să bătucesc oleacă creștetul lui Ion Iliescu, Petre Roman și restul echipei feseniste/pesediste, nu mult, ci doar atât cât să simtă și ei greutatea votului popular al vechilor golani ai Pieței Universității.
Pe cât facem pariu că dacă facem un Referendum, doar în rândurile emigrației românești, pe tema asta, se va obține un rezultat de cel puțin 78 la sută, cât a fost votul dat împotriva lui Geoană, cel cu ștafeta roșie înfiptă adânc în dos de pidosnicul pervers de Ion Iliescu?
„Jos Iliescu!“ rămâne încă un slogan actual pentru toată generația noastră, iar una dintre motivațiile serioase care m-au determinat pe mine personal să votez acum, pentru prima oară în viața mea, a fost legată de speranța că în noul an, la fix 20 de ani de la măcelul din Piața Universității, îl voi vedea pe Ion Iliescu în instanță, livid, cu buzele strânse, așa cum l-am văzut în dimineața când Geoană a aflat că nu mai este președinte, ci doar etern prostălau „de stat și de partid“ – și prin contribuția votului meu…
Jos Iliescu!… Cine uită nu merită ….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.