General Motors, Daewoo Motors si Korea Development Bank (KDB), in numele Comitetului Creditorilor Daewoo Motors, au anuntat finalizarea transferului anumitor active apartinand Daewoo Motors catre noua companie de automobile, numita GM Daewoo Auto & Technology Co. (GM Daewoo).
Transferul activelor marcheaza inceputul activitatii noii companii rezultate ca urmare a acordurilor semnate de parti la data de 30 aprilie, si aprobarii Planului de Reorganizare a Companiei Daewoo Motors de catre Curtea de Justitie din Inchon la data de 30 septembrie 2002. GM, Suzuki Motor Corp., Shanghai Automotive Industry Corp. (SAIC) si creditorii vor fi actionari in GM Daewoo.
Noua companie va detine si va opera trei facilitati de productie si un total de noua filiale, incluzand pe cele de vanzari din Austria, tarile Benelux, Franta, Germania, Italia, Puerto Rico, Spania, Elvetia si operatiunile europene de comercializare piese din Olanda. Facilitatile de productie preluate de noua companie sunt localizate in Changwon si Kunsan, Coreea de Sud, iar operatiunile din Hanoi, in Vietnam.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















