Viitorul lui Gheorghe Hagi pe banca lui Galatasaray este din ce în ce mai nesigur, după rezultatele neconvingătoare din ultima perioadă. Conducerea i-a adus jucătorii solicitați, însă jocul scârțâie în continuare, astfel că nu este imposibil ca în curând să asistăm la a doua demitere a românului de pe banca formației „cim-bom“. Presa locală chiar a înaintat varianta conform căreia „Regele“ își va lua adio de la elevii săi dacă vor fi eliminați în optimile Cupei Turciei. „Scaunul lui Gheorghe Hagi se clatină. Soarta lui depinde de returul cu Gaziantepspor din Cupa Turciei“, a notat „Star“. În manșa întâi a optimilor, Galatasaray a fost învinsă pe terenul lui Gaziantepspor cu
3-2.
Site-ul internethaber.com susține chiar că oficialii echipei lui Hagi l-au contactat deja pe Christoph Daum, care ar fi încântat să preia banca tehnică.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















