Aceasta a fost prima intrebare care ne-a venit in minte la finalul partidei de la Pitesti, cea dintai din turul campionatului in care Steaua a jucat mai aproape de ceea ce asteapta fanii din Ghencea de la echipa favorita. Dupa meci, fotbalistii militari declarau ca dedica victoria lui Cosmin Olaroiu (antrenorul care vineri si-a dat demisia), semn ca relatiile tehnician – jucatori au fost foarte bune. Daca este asa, cum se face ca atat timp cat el s-a aflat pe banca tehnica, maniera de joc si rezultatele au fost departe de pretentiile firesti? Daca ar fi vrut cu adevarat sa-l ajute, ar fi facut-o pe gazon, si nu prin vorbe. Olaroiu a condus si ultimul antrenament, cel de vineri, si nu se poate spune ca schimbarea la fata a avut loc peste noapte, iar in doar 48 de ore s-a gasit solutia salvatoare.
In confruntarea de la Pitesti, Steaua a impresionat in primul rand prin dezinvoltura cu care a evoluat. Superioritatea echipei vizitatoare a fost evidenta mai ales in prima repriza, cand ros-albastrii au tesut frumos la mijlocul terenului, pasele s-au legat, iar actiunile ofensive au amenintat serios poarta lui Coman. Asa ca golul marcat repede de Falemi a cazut aproape firesc, in conformitate cu derularea spectacolului de pe gazon. Ce-i drept, replica gazdelor a fost jalnica, trupa lui Halagian nemiscand in front. Pentru argeseni, intalnirea cu balonul parea o misiune peste puterile lor si scorul de la pauza, 0-1, nu reflecta diferenta dintre cele doua team-uri.
Mult mai spectaculoasa a fost repriza secunda, cand si gazdele si-au adus aminte ca sunt o formatie din primul esalon. Ce le-a spus Armeanu* la vestiare ramane un mister, insa Balasa si comp. au intrat in ritmul jocului si ar fi putut chiar sa se aleaga cu un punct, daca nu ar fi irosit cateva situatii excelente de a inscrie. Steaua a avut in minutul 62 un avantaj de doua goluri si nimic nu lasa sa se intrevada finalul palpitant. Mai intai, Buckvici a reaprins sperantele in tribuna pitesteana, golul fiind inscris dupa o balbaiala generala in careul lui Martin Tudor. Apoi, Trica a gasit drumul spre gol, readucand linistea oficialilor din Ghencea. Numai pentru cateva minute insa, deoarece Balasa a avut o sclipire, a plonjat -la sacrificiu- si a reusit un gol superb, cu capul. Era insa prea tarziu, deoarece mai ramasesera de disputat doar minutele de prelungire. Iar in acest interval, cea mai mare ocazie de a inscrie si-a trecut-o in cont Trica, stelistul sutand peste transversala, doar cu goalkeeperul pitestean in fata. Ar mai fi o faza notabila, in care Halagian a acuzat arbitrul ca le-ar fi refuzat gazdelor un penalty, la un presupus fault asupra capitanului argesean, insa dupa parerea noastra nu se impunea asa ceva.
Din tabara oaspetilor s-a evidentiat, in mod deosebit, Oprita. Pana mai ieri acuzat de accese de individualism, tanarul fotbalist a facut un joc excelent si, chiar daca nu a inscris, a contribuit substantial la victoria Stelei, fiind co-autor la toate reusitele formatei sale: a pasat decisiv la doua goluri si -a scos- penalty-ul pe care avea sa-l transforme Claudiu Raducanu. O prestatie buna a avut si Falemi, care a alergat enorm, implicandu-se in ambele faze ale jocului. Destule motive pentru Trica si Raducanu de a trage din greu pentru a-si recastiga locul de titulari in -11–le bucurestean. Cu trei puncte venite ca un balon de oxigen, gruparea din Ghencea are acum o singura problema: numirea noului antrenor.
Halagian considera rezultatul inechitabil
Dupa ultimul fluier al arbitrului, antrenorul pitestenilor, Florin Halagian, nu si-a ascuns nemultumirea: -Rezultatul este inechitabil din doua motive. In primul rand pentru faptul ca am ratat foarte multe ocazii si, in al doilea rand, pentru faptul ca in prima repriza echipa nu a reusit sa faca un joc pe masura posibilitatilor. La toate acestea se adauga arbitrul Corpodean, care a refuzat sa ne acorde un penalty clar, la Balasa, in ultimele minute de joc. Daca a fost penalty pentru Steaua, eu cred ca mai clara a fost lovitura de la 11 metri care nu ne-a fost acordata. In ultimul sfert de ora, am demonstrat ca FC Arges poate domina orice formatie din tara. Consider ca un rezultat de egalitate ar fi fost mai echitabil, deoarece prima repriza a apartinut Stelei, dar in a doua am dominat jocul-.
Nu de aceeasi parere a fost Stefan Iovan, cel care a indeplinit sambata rolul de antrenor principal al echipei vizitatoare: -A fost un meci disputat, in care ambele echipe s-au angajat la efort si au reusit sa-si creeze numeroase faze de poarta. Noi am inceput jocul bine, cu o tesatura de pase care i-a scos din mana pe adversari. Am marcat trei goluri, dar am avut si alte situatii de a inscrie. Am reusit sa castigam cele trei puncte intr-un moment important pentru echipa. Nu vreau sa comentez ce s-a intamplat vineri (n.r. – demisia lui Cosmin Olaroiu). Felicit echipa pentru jocul bun si pentru faptul ca a dat dovada de profesionalism-.
Galeria stelista nu-l vrea pe Piturca
Printre numele de tehnicieni vehiculate in tabara din Ghencea ca posibili inlocuitori ai lui Olaroiu figureaza Gica Hagi, Marius Lacatus si Victor Piturca, existand si sanse (minime) ca Fane Iovan sa ramana in functia de antrenor principal. Daca Piturca ar fi varianta ce surade conducerii clubului, nu acelasi lucru se poate spune si despre galerie. La partida de la Pitesti, s-au aflat in tribune peste 2.000 de suporteri bucuresteni, care au scandat -Piti, Piti, lasa-ne!-, -Lacatus, Lacatus!- si -Gigi Becali!-, ceea ce demonstreaza ca managerul nu este dorit si, in cazul numirii sale, are toate sansele sa redevina tinta huiduielilor fanilor ros-albastri.
Stadion -Nicolae Dobrin-; spectatori 12.000.
Au marcat: Bukvici (*70), Balasa (*89) / Falemi (*10), Claudiu Raducanu (*62-penalty), Trica (*78).
FC ARGES: Coman – Tinel Petre, Bogoi, Necula, M. Radu, Dancia – Dica (*70 A. Chirita), Cr. Vlad (*70 G. Tudor), Balasa – Tanasa (*84 Bilasco), Buckvici.
STEAUA: M. Tudor – Ogararu, Mutica, Radoi, P. Stoica (*89 Ghionea) – Florentin Dumitru (*90 Paraschiv), Falemi, Aliuta (*72 Trica), Bostina – Claudiu Raducanu, Oprita.
A arbitrat Sorin Corpodean, ajutat de Ioan Onicas si Nicusor Asandei.
Cartonase galbene: M. Radu, Bukvici, Dica / Aliuta, Radoi, Oprita, Mutica, Ogararu.
Cartonas rosu: Ogararu (*90).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















