
Administratorii fondurilor private de pensii au declarat că au descoperit peste 3.000 de contracte de pensii false. Potrivit președintelui arbitrului pieței, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nu poate interveni dacă nu există o sesizare scrisă. Afirmațiile jucătorilor din piață vin după ce, la Vaslui, peste 500 de viitori participanți s-au trezit că au contracte la un fond pentru care nu au optat. În aceste condiții, spun sindicaliștii, se pune problema securității datelor cu caracter personal la care au avut acces agenții de marketing, deoarece mâine-poimâine oamenii se pot trezi că au făcut cine știe ce fel de împrumuturi și să rămână pe drumuri. Trebuie menționat că, în cazul în care pe numele unui salariat există mai multe contracte de pensie, acestea devin nule.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















