
Universitatea BCR (UBCR) a organizat luni, 15 octombrie a.c., festivitatea de absolvire a celei de a doua promoții a Executive Development Program în Business Administration (EDP), se arată într-un comunicat de presă al băncii.
UBCR Executive Development Program a fost creat din necesitatea de a dezvolta și consolida capitalul uman al băncii, având în vedere dinamica tot mai mare a mediului de afaceri și în special a celui financiar bancar, precum și transformările ce se petrec în cadrul BCR. Programul EDP susține membrii echipei manageriale în dezvoltarea abilităților de comunicare și management, dar și în definirea unui stil de leadership. De asemenea, cu acest prilej a fost dat startul și pentru a treia promoție EDP, constituită din 30 manageri executivi, care au astfel oportunitatea de a fi îndrumați de profesori renumiți.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















