Corneliu Vasiliu, seful Corpului de control al prefectului, a fost, ieri, furat la cantar in piata centrala a orasului. Acesta a cumparat de la tarabele dintre hala de carne si cea de lactate un kilogram de rosii si o jumatate de kilogram de struguri, pentru care a platit 55.000 de lei. Suspectand ca este inselat, el a mers imediat la cantarul cumparatorului, unde a constatat ca fusese pacalit cu aproximativ 100 de grame, adica aproape 4.000 de lei. Enervat, Vasiliu s-a intors la taraba cu pricina pentru a discuta cu vanzatoarea. -M-a deranjat gestul hotesc-, a afirmat Corneliu Vasiliu. Persoana care l-a tras pe sfoara a dat in balbaiala cand a aflat ca omul pe care l-a furat este seful Corpului de control al celei mai importante institutii din judet. Ea a incercat sa-si explice gestul prin faptul ca are un salariu derizoriu si este nevoita sa recurga la astfel de metode pentru a-si asigura traiul zilnic. Lumea s-a strans ca la circ, majoritatea celor din zona sarind insa in apararea respectivei femei. Multi dintre ceilalti tarabagii au recunoscut ca fura la cantar si au afirmat ca banii castigati cinstit nu le ajung. Si mai enervat de pozitia acestora, Corneliu Vasiliu a decis sa declanseze o actiune de amploare in pietele orasului. -Am simtit un spirit de solidaritate intre hoti-, mai spune Vasiliu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















