Acasă În Lume Berezovski – acuzat ca a furat masini

Berezovski – acuzat ca a furat masini

DISTRIBUIȚI

Milionarul rus Boris Berezovski, stabilit de cativa ani buni in strainatate, a fost invinuit de evaziune fiscala de proportii impresionante. Acuzatiile au fost formulate, ieri, de Procuratura Generala a Rusiei. Acum, oamenii legii incearca sa obtina un mandat de arestare pe numele cunoscutului om de afaceri. Dar, comenta presa moscovita, este putin probabil ca demersul sa si reuseasca.

Concret, Berezovski se face vinovat, in opinia Parchetului rus, de deturnare a peste 2.000 de masini Lada. A fost inculpat inclusiv adjunctul oligarhului rus, Badri Patarkatsvili, precum si un responsabil al societatii care se ocupa de vanzarea vehicolelor produse de intreprinderea Logovaz, Iuli Dubov. Unitatea Logovaz a fost fondata de Berezovski la inceputul anilor *90. Potrivit Procuraturii, Logovaz ar fi deturnat, intre 1994 si 1995, 2.033 de masini ale constructorului de automobile AvtoVAZ (producatorul Ladei), valoarea totala a -furtului- cifrandu-se la 15 milioane de dolari. Cum era de asteptat, Berezovski a respins toate aceste acuzatii. -Tot ce intreprind in cadrul afacerilor mele respecta strict legea-, a spus milionarul rus, recunoscand, totodata, ca, la vremea respectiva, -legile nu erau prea clare-.

Imposibil de arestat

Feroce opozant al presedintelui Vladimir Putin, Berezovski a afost deja inculpat pentru proasta gestionare a companiei aeriene Aeroflot. In opinia celor de la Kremlin, omul de afaceri a facut avere din privatizari controversate. Prin urmare, estimau ieri ziarele de la Moscova, ordinul de arestare va fi emis. Nu exista nici un dubiu in acest sens. Dar, pronosticau aceleasi ziare, este putin probabil ca Berezovski se va lasa arestat. De cativa ani buni, mai precis dupa scandalul generat de lichidarea trustului de presa Media-Most, apartinandu-i lui Vladimir Gusinski, Berezovski, implicat si el in afacere, s-a stabilit in strainatate. Care este ultimul domiciliu, nu se stie exact, unele surse evocand Marea Britanie, altele vorbind de Franta. Oricum, Moscova ar putea cere extradarea lui Berezovski si dintr-o tara, si din alta. Problema este care va fi reactia Parisului sau Londrei. Dupa ce a sustinut candidatura lui Putin in alegerile prezidentiale din 2000, Berezovski a trecut in Opozitie. Ca atare, el se poate declara persecutat politic, victima a actulului regim de la Mosova, multiplicandu-si, pe acest fundal, tiradele impotriva liderului de la Kremlin. Daca toate acestea sunt supozitii, un lucru este cert: si anume ca Berezovski nu va reveni prea curand in tara. Mai ales ca, in virtutea noilor reglementari din domeniul juridic, in Rusia nimeni nu poate fi judecat in absenta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.