Home În Lume Un rival pentru Romano Prodi

Un rival pentru Romano Prodi

DISTRIBUIŢI

Primarul Romei, Walter Vetroni, este noul lider al Partidului democrat. Potrivit unor rezultate preliminare, el a fost ales cu 74,6% din voturi în cadrul alegerilor primare organizate de stânga italiană. Astfel, Vetroni devine un rival serios pentru Romano Prodi. La scrutin au participat între 3,2 și 3,4 milioane de persoane, mult peste previziunile sondajelor care anticipau o participare de maxim două milioane oameni. "Este o zi fantastică pentru democrația italiană. Am ales să fondăm o nouă formațiune politică prin intemediul primarelor, o opțiune absolut originală și unică în istoria politicii europene", a declarat Vetroni, care a votat la Roma. Șeful guvernului italian, Romano Prodi, care a votat în fieful său de la Bologna, a subliniat, la rândul său, că numeroși dintre omologii lui europeni de stânga s-au declarat "foarte interesați de experiența italiană: să mergi dincolo de partidele tradiționale fără a le dezavua".
 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.