Home Sport Magera aplaudă întoarcerea lui Uhrin

Magera aplaudă întoarcerea lui Uhrin

DISTRIBUIŢI

Reinstalarea lui Dușan Uhrin Jr. pe banca Timișoarei a adus un plus de liniște și siguranță în vestiarul echipei.
Atacantul Lukas Magera este de părere că oficialii clubului au făcut cea mai înțeleaptă mișcare cu putință când i-au acordat din nou credit antrenorului ceh Dușan Urhrin Jr., care cunoaște detaliile din sânul formației bănățene. „Cred că este un plus pentru echipă, dar și pentru toți cei din jurul echipei, pentru suporteri, este important că s-a întors. Și domnul Petrovici, și Contra au făcut lucruri foarte bune aici, și-au adus contribuția la creșterea echipei. Însă ăsta este fotbalul, antrenorii sunt schimbați permanent. În concluzie, cred că este mai bine că a revenit Dușan Uhrin, decât să fi venit un antrenor care nu ne cunoaște“, a declarat atacantul lui FC Timișoara. Referitor la pregătirea de iarnă, Magera recunoaște că lucrurile nu sunt încă puse la punct, dar e convins că echipa va fi la capacitate maximă când se va relua campionatul, la finalul acestei luni. „Începe să se cristalizeze o formulă de echipă. Normal că nu suntem mulțumiți de rezultatele din amicale, însă asta contează mai puțin acum. Important este ca la primul meci oficial să fie totul în regulă. Ar fi frumos să rămânem neînvinși, însă atâta timp cât clasamentul se face pe puncte, prefer să pierdem un meci și să câștigăm două, decât să facem trei egaluri“, a mai spus Magera, care crede că selecționerul Cehiei va apela în continuare la serviciile sale.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.