Lasand deoparte certurile politice care ne-au marcat si ne marcheaza istoria existentei moderne, certuri cu care s-au obisnuit pana si oficialii europeni, sa incercam sa inventariem cam cu ce vom contribui noi la viata din Uniunea Europeana, adica cu ce ne vom integra. Eu zic ca ne vom integra cu ceea ce deja istoria a consemnat in arhivele sale din timpurile cand altii au fost cei preocupati sa ne semnaleze existenta pentru ca nu cumva sa fim confundati, peste timp, cu alte popoare sau natiuni. Am intrat in NATO, peste cateva zile vom fi si in Uniunea Europeana. Geografic, economic, militar, politic si, sa nu uitam ceva ce este foarte important pentru orice popor, cultural. Unii dau premii, altii au premiere, fac sedinte de bilant, planuri pentru 2007 sau impart cadouri de Craciun. Institutiile culturale si Ministerul Culturii si Cultelor au pus deja punct anului, fiecare in felul sau.
Cand vom adera la UE la 1 ianuarie, vom imbogati patrimoniul european cu o mare scoala de gimnastica, tineri cineasti cu talent recunoscut, cu produse traditionale, cum este tuica, sau cu nemuritorul Dracula. Sau cel putin asa ne identifica strainii. Pentru multi straini, Romania se rezuma la fosta campiona la gimnastica Nadia Comaneci si la Dracula. Opinie impartasita si de multi sociologi romani, care apreciaza ca exista doua categorii de persoane care contribuie la crearea imaginii tarii. Pe de o parte sunt scriitori ca Emil Cioran sau Eugen Ionesco, pe de alta sunt sportivi ca Nadia Comaneci sau Gheorghe Hagi. Intre cele doua categorii, nu exista, din pacate, mare lucru, cu exceptia imaginii unui popor -exotic-, care traieste intr-o zona slava, dar vorbeste o limba latina, adauga el. Pe de alta parte, unii considera ca o contributie romaneasca la UE este de ordin lingvistic. Spre deosebire de ceea ce am putea crede, cuvantul -imediat- din romana nu inseamna -imediat-, ci maine, poimane, poate peste o saptamana, in functie de persoana care il foloseste. Una peste alta, ministrul Adrian Iorgulescu a marturisit zilele trecute in cadrul unei intalniri informale cu ziaristii ca Ministerul Culturii si Cultelor intra in Uniunea Europeana cu probleme la nivelul legislatiei din domeniul drepturilor de autor si cinematografiei, restul sistemului de legi romanesti din domeniul culturii fiind adaptat deja cerintelor solicitate de Comisia Europeana. Potrivit ministrului culturii si cultelor, Adrian Iorgulescu, cea mai mare problema a MCC, sesizata de Uniunea Europeana si in ultimul raport de tara, este cea privind Ordonanta 123 privind drepturile de autor si drepturile conexe. Iorgulescu a punctat faptul ca in ultima vreme a existat un schimb de scrisori cu cei de la Comisia Europeana pentru a li se explica ce se poate si cand se poate schimba si sa fie anuntati asupra faptului ca problemele invocate de ei au fost insusite de catre MCC. Se pare ca in principal a fost vorba despre -must carry- si -imprumutul public-. In Raportul de monitorizare a pregatirii Romaniei si Bulgariei pentru aderarea la Uniunea Europeana, dat publicitatii in luna septembrie de Comisia Europeana, erau amendate excluderea de la plata drepturilor de autor a programelor de televiziune retransmise potrivit principiului -must carry- si limitarea platilor pentru drepturile conexe. In plus, forurile europene au cerut introducerea platii unor drepturi de autor de catre bibliotecile publice. Comisia Europeana cerea introducerea platii drepturilor de autor pentru programele must carry. Acum, operatorii de cablu nu sunt obligati sa plateasca drepturi de autor pentru 25% din programele a caror retransmitere prin cablu este obligatorie conform legii audiovizualului. Legat de drepturile conexe, Comisia Europeana a cerut eliminarea prevederii din Ordonanta 123, potrivit careia, remuneratiile negociate pentru drepturile conexe nu pot depasi o treime din remuneratiile negociate pentru drepturile de autor cu aceeasi categorie de utilizatori. Iorgulescu a explicat Comisiei Europene ca nu poate sa amendeze in acest moment Ordonanta 123, insa va armoniza legislatia in domeniul drepturilor de autor in prima parte a anului 2007, prin intermediul unei ordonante de urgenta.
Deficitari la cinematografie
Ministrul a precizat ca mai exista o alta problema, amendata de Comisia Europeana, si in ceea ce priveste Ordonanta 39 privind cinematografia. In aceasta chestiune au aparut probleme referitoare la suportul pe care statul il acorda sau nu productiilor autohtone. El a precizat ca legislatia din domeniul culturii este agreata la nivel european, singurele probleme intampinate dupa 1 ianuarie 2007 putand fi intalnite in ceea ce priveste aplicarea de catre Romania a legilor europene. 1 ianuarie 2007 nu va aduce nici o schimbare majora in sistemul cultural romanesc, dar Romania va avea avantajul de a accede la toate programele UE, la fondurile structurale si de dezvoltare. Formal, sunt considerate ca programe de finantare legate de cultura doar Cultura 2007, Media Plus, Programul Cadru 7 pentru cercetare, domeniul patrimoniului fiind important pentru acest prorgam, dar se pot adapta si alte programe, ca Interreg III, Leader Plus, Leonardo da Vinci. Totusi, oficialii ministerului au spus ca UE nu are un buget anume destinat sistemului cultural din Romania, depinzand numai de autoritatile si institutiile romanesti sa obtina acesti bani, venind cu programe. MCC vrea sa acceseze in 2007 un fond de 300 de milioane de euro, care se va adauga la circa 100 de milioane de euro de la guvern, pentru reabilitarea lacasurilor de cultura de la sate. MCC asteapta ca si alte institutii de cultura din tara sa profite de fondurile structurale. Incepand cu 2007, MCC se va ocupa de alte lucruri, de normare in domeniu, de cadrul legal, de aducerea banilor in sistem, nu sa faca proiecte si sa se angajeze cu fel de fel de institutii pe care sa le sustina si sa le gestioneze. Totusi, orice decizie luata de MCC incepand cu 1 ianaurie 2007 va trebui sa raspunda cerintelor celor trei de la Bruxelles: Jan Figel, comisar pentru educatie, cultura si pregatire profesionala, Vivianne Reding, comisar pentru societate informationala si media, si Leonard Orban, comisar pentru multilingvism.
Vin bratarile
Ministrul Iorgulescu a anuntat si faptul ca astazi cele cinci bratari dacice din aur recuperate de statul roman din SUA si Franta vor ajunge in Romania, in conditii de siguranta. -Vor fi aduse in conditii de siguranta, cu o cursa speciala-, a spus ministrul. El a precizat ca bratarile vor fi expuse in perioada Craciunului la Muzeul National de Istorie din Bucuresti. Se pare ca prezenta premierului Tariceanu la acest eveniment este discutabila, insa sotia sa va participa cu siguranta, spunea Iorgulescu. Acesta a lasat sa se inteleaga ca la eveniment vor fi prezente multe doamne care nu au o viziune corecta legata de dimensiunea acestor exponete.
Guvernul a alocat, in urma cu doua saptamani, o suma de 800.000 de lei pentru rascumpararea a patru bratari dacice din aur de la un proprietar american. In afara acestora, o alta bratara dacica din aur a fost descoperita in luna septembrie la unul dintre standurile Expozitiei Bienale de la Grand Palais din Paris. Aceasta a fost confiscata de statul francez si va fi inapoiata statului roman fara rascumparare, pentru ca posesorul nu avea acte prin care sa dovedeasca proprietatea. El a explicat ca valoarea unui singur obiect de acest gen, care cantareste circa un kilogram, este estimata la 1,5 milioane de euro. -Celelalte patru au ajuns pe cai ocolite si oculte in posesia unui colectionar american. Acesta a vrut sa le scoata la vanzare si s-au sesizat autoritatile americane si Interpolul. Proprietarul avea acte doveditoare, iar statul roman le va rascumpara la pretul la care au fost cumparate de el-, a spus Iorgulescu. Ministerul Culturii si Cultelor si-a aratat inca din luna iulie interesul de a cumpara bratari dacice din aur si monede de tip koson care provin din situri arheologice din Romania si au fost pierdute pentru patrimoniul cultural national prin tranzactii ilicite pe piata neagra interna si internationala.
In 2007, avem o capitala europeana la Sibiu
Pentru anul viitor, Sibiul beneficiaza, din partea guvernului, de 30 de milioane de euro, pentru 1.000 de evenimente. Vom avea spectacole de lumina, muzica si dans, ajungand, intr-un final, in Piata Mare. Oricum, macar pentru o perioada, in 2007, romanii si luxemburghezii vor avea ceva in comun: o serie de planuri care implica ambele parti. Este vorba de 26 de proiecte din zona teatrala, muzicala, literara, a artelor plastice si vizuale. Spre exemplu, Silviu Purcarete va pune in scena intr-o maniera proprie -Metamorfozele- lui Ovidiu, cu ajutorul unor actori romani, francezi si luxemburghezi. Tot in 2007 se vor realiza filme avand drept tema viitorul comun in Europa.
Bilant satisfacator
Cand vine vorba de bilantul dinaintea integrarii, ministrul culturii spune ca din punct de vedere al legislatiei si al reformei institutionale s-a facut aproape tot ceea ce era necesar, urmand ca in 2007 sa se intre intr-o faza care presupune conturarea unei viziuni si strategii culturale pe termen lung. El spune ca principalele tinte din 2006 au fost atinse. A trecut prin parlament legislatia privitoare la drepturile de autor, cea de reforma a sistemului cinematografiei, pentru care deja sunt finalizate strategiile de privatizare. Desi extrem de optimist din fire, Iorgulescu si-a amintit ca are totusi si cateva -bube-. El a spus ca ministerul nu a sprijinit mai mult -cultura romana vie-. Ministrul si-a pus -cenusa in cap-, recunoscand ca el si colegii sai s-au preocupat poate excesiv de recladirea sistemului sub raport financiar si institutional, de partea de investitii, de modernizarea infrastructurii, de descentralizare si… atat. Ministrul a promis ca, in 2007, fenomenul cultural autohton si promovarea sa in Uniunea Europeana vor constitui prioritatea numarul unu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















