Home În Lume Putin crează altă organizație caspică

Putin crează altă organizație caspică

DISTRIBUIŢI

A promis și s-a dus. E adevărat, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ajuns la Teheran nu luni seară, așa cum fusese planificat, ci ieri dimineață, scurtându-și vizita în Iran la doar câteva ore. Să fie de vină zvonurile despre un atentat la viața lui care s-ar fi pus la cale la Teheran? Posibil, deși… Un lucru este cert: tot circul cu pericolul care planează asurpa liderului de la Kremlin și determinarea lui de a se deplasa în Iran i-au crescut acțiunile. După cum estima presa occidentală, Putin a ajuns la Teheran ca un adevărat erou, care sfidează orice amenințare pentru binele omenirii și a păcii în lume. Oricum ar fi, chiar înainte de discuțiile bilaterale și de reuniunea la nivel înalt a șefilor de stat și de guvern din cele cinci țări riverane Mării Caspice (Rusia, Azerbaidjan, Kazahsta, Uzbeskistan și Iran) , Putin a promis sprijin gazdei sale, președintele Mahmoud Ahmadinejad. "Rusia este singura țară care ajută Iranul în realizarea programului său pașnic. Credem că toate statele au dreptul la energie atomică pașnică", au citat agențiile ruse de presă cuvintele lui Putin. Că programul nuclear al Iranului este unul pașnic, Putin nu are nici o îndoială. Liderul de la Kremlin a declarat în repetate rânduri că Rusia nu dispune de informații privind caracterul militar al acestui program, punct de vedere care vine în dezacord total cu poziția SUA și UE care susțin contrariul și, prin urmare, pregătesc un nou pachet de sancțiuni împotriva Iranului. Principalul rezultat al summit-ului caspic a fost crearea unei noi organizații: aparent de natură strict economică, dar în măsură să "opună o rezistență" puternică tuturor celor care "se pronunță împotriva intereselor regiunii". De exemplu, țările au inclus în declarația finală un punct prin care țările semnatare se angajează să nu pună la dispoziția unor terțe state teritoriile lor pentru agresiuini împotriva uneia din ele. Acceptând includerea acestei prevedere, explicau analiștii, liderii statele caspice și-au asumat, practic, obligatibitatea de a nu ajuta cu nimic SUA în cazul unei operațiuni militare împotriva Iranului. "Sunt precizări importante ale acestui document, sunt principii sortite să faciliteze instaurarea unei atmosfere de încredere. Numai ajutându-ne unii pe alții vom reuși să ducem la îndeplinire toate obiectivele fundamentele pe care ni le-am propus cu mulți ani în urmă", a afirmat Putin. 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.