Home Bref Codul

Codul

DISTRIBUIŢI

Amânarea schimbării premierului și a „stilului de guvernare“ din pricina alegerilor din UDMR și a luptelor din PDL coincide și cu ultima misiune grea pentru dl Boc: trecerea noului Cod al Muncii pe stil vechi (adică prin angajarea răspunderii). Va fi probabil ultimul sacrificiu al premierului Boc pe altarul reformelor legislative pe care sindicatele le contestă considerând noul Cod un atac la adresa salariaților în timp ce premierul susține că acesta va ataca munca la negru. Dl Boc le-a cerut prefecților „să oprească diversiunile de la TV“ și „să explice oamenilor exact cum stau lucrurile“ mai ales acum când „la sfârșitul primului trimestru România va ieși oficial din recesiune“ (oficial ne merge bine!) iar premierul va ieși oficial de la Palatul Victoria. Sceptic, dl Ponta a declarat imediat că „poate Băsescu și Udrea au ieșit din criză dar România sigur n-a ieșit din criză“. Și nici dl Ponta n-a ieșit din criză: era vorba de a ieși din recesiune, nu din criză. Și dl Savu (PSD) era contrariat: „nu știu de ce e preocupată puterea de opoziție“. Cum, de ce? Fiindcă e preocupată de propriul ei viitor. Or, viitorul oricărei puteri este în opoziție. Între timp a continuat curățenia în vămi (la Albița, Vaslui) și în palatele interlopilor: celebrul Bercea Mondial a fost arestat pentru tentativă de omor asupra propriului nepot de frate pe care l-a înjunghiat. Considerat cel mai bogat om din Olt, Bercea (nu Berceanu!) este capul unei caracatițe despre care procurorul de caz zice că a rămas astfel „fără subvenția multor persoane sus-puse“. Iată că deși a defilat în compania multor personaje sus-puse (i-a dăruit o salbă de aur dnei Băsescu, s-a încumetrit cu dl Mircea Băsescu, îl vizita pe dl Geoană la sediul PSD), Bercea n-a scăpat de arestare pe care, spre deosebire de alții, n-a pus-o în seama președintelui Băsescu ci a propriei familii: „m-au arestat ai mei, niște proști!“. Deștepții își trec averea și crimele pe numele rudelor: fiul de 13 ani al lui Bercea și-a revendicat rapid atentatul ca să-și scape tatăl în timp ce primarul Poteraș (PDL) al sectorului 6, cercetat pentru prejudiciul creat prin retrocedări ilegale, și-a trecut toată averea pe numele nevestei de care a divorțat înaintea anchetei. Morala: de dl Poteraș e mult mai rentabil să divorțezi. Cât despre Bercea Mondial, cică acesta n-a știut să-și scrie declarația la poliție. Ei, mare surpriză: câți demnitari cu studii superioare știu să-și scrie corect declarația de avere?Tia Serbanescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.