Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID) a plătit pånă în prezent despăgubiri de 25.000 lei în urma a cinci dosare de daună avizate de către societățile de asigurare acționare PAID, potrivit președintelui Pool-ului, Marius Bulugea. Astfel, dauna medie pe dosar a fost de circa 5.000 lei.
„În total au fost înregistrate 16 dosare de daună, cele mai multe fiind în județele Harghita, Neamț și Prahova. Dintre acestea, 10 daune au fost ca urmare a inundațiilor, iar șase ca urmare a alunecărilor de teren. Numărul daunelor nu este foarte mare, pentru că și numărul polițelor încheiate în teritoriu nu este semnificativ“, a menționat Bulugea.
Acesta a precizat că în toamna anului trecut nu s-au înregistrat inundații pe arii extinse.
Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID) a încheiat pånă la 21 februarie aproximativ 458.000 de polițe de asigurare a caselor, în condițiile în care în Romånia sunt circa 8,5 mil. de locuințe.
Startul programului de asigurare obligatorie a locuințelor a fost dat oficial la data de 15 iulie 2010. Termenul-limită pånă la care pot fi încheiate astfel de asigurări a fost stabilit la 15 iulie 2011, în caz contrar primăriile urmånd să aplice amenzi cuprinse între 100 și 500 lei.
Polița de asigurare obligatorie acoperă trei riscuri de catastrofă naturală – inundații, cutremur și alunecări de pămånt.
Prima obligatorie este de 20 euro în cazul locuințelor tip A (care au structura de rezistență din beton armat, metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic) și de 10 euro în cazul locuințelor tip B (cu pereți exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic).
Suma maximă asigurată este de 20.000 euro pentru locuințele de tip A și de 10.000 euro pentru cele de tip B.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















