Legea Statutului maghiarilor nu este privita cu ochi buni nici in tarile Uniunii Europene. Cotidianul francez -Le Monde- scrie ca Budapesta nu va putea, pana la urma ,sa ii ajute pe ungurii din tarile limitrofe. Asa-zisa Lege a statutului, votata in graba inainte de alegerile legislative din aprilie, nu este compatibila cu intrarea Ungariei in UE, precizeaza ziarul citat. Legea in cauza le acorda avantaje economice si sociale celor 3,5 milioane de unguri care traiesc in afara hotarelor nationale, in tari care vor intra si ele in UE – ca de pilda Slovenia, Slovacia si, mai tarziu, Romania – sau in alte tari vecine – Serbia, Croatia si Ucraina. La protestele guvernelor interesate si in urma presiunilor venite din partea UE, Legea statutului si-a pierdut, treptat, din continut. De fapt, explica -Le Monde-, noul guvern social-democrat maghiar al lui Peter Medgyessy a primit legea ca mostenire de la Viktor Orban. Mai pragmatici, social-democratii incearca acum sa se debaraseze de aceasta lege, care nu face decat sa ii incurce. Un demnitar ungur, citat de -Le Monde-, afirma ca scopul legii este profund respectabil. Ea voia sa arate ca Ungaria este solidara cu comunitatile sale aflate in strainatate, intarindu-le totodata identitatea maghiara. Aceasta problema ii preocupa pe unguri, afirma ziarul, de cand Ungariei i-au fost amputate doua treimi din teritoriul sau, in urma Tratatului de la Trianon, in 1920.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















