
În contextul aniversării unui secol și jumătate de existență a celui mai înalt for de reflecție și creație intelectuală, literară și artistică a poporului român – Academia Română – Romfilatelia dedică prestigioasei instituții un proiect filatelic special.
Emisiunea de mărci poștale Academia Română, 150 de ani va fi lansată într-un cadru oficial, luni,
4 aprilie a.c., ora 17:00, la Ateneul Român, evenimentul făcând parte din ceremonia festivă ce sărbătorește cea mai de seamă instituţie de cultură, istorie şi ştiinţă a României.
Sesiunea solemnă va reuni invitați de onoare, lansarea emisiunii aniversare având loc după concertul extraordinar susținut de Filarmonica „George Enescu”. Festivitatea va continua cu vernisarea expoziției „Un secol și jumătate de viață academică în România”, desfășurată în foaierul Academiei Române, și se va încheia cu o recepție.
Iubitorii de timbre și publicul general vor putea achiziționa începând de luni, 4 aprilie a.c., elementele filatelice ale emisiunii Academia Română, 150 de ani – timbrul aniversar, colița dantelată și plicul prima zi – de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















