Uitarea

Revolta din decembrie 1989 a românilor sătui de umilințe și nevoi a sărbătorit ieri, într-o uitare generală, majoratul. Într-adevăr, ieri s-au împlinit 18 ani de la debutul evenimentelor de la Timișoara. Chiar dacă decizia eliminării lui Ceaușescu și a camarilei sale s-a luat în afara României, nu cred că este român contemporan cu evenimentele petrecute în urmă cu 18 ani care să nu fi trăit la maxim fiecare clipă din acel decembrie sângeros. Am stat zi și noapte cu ochii la televizor și cu urechile ciulite la Europa Liberă și pentru prima dată am învățat ce e speranța. Speranța că nu vom mai învăța obligați discursurile Tovarășului la școală, speranța că vom găsi pâine fără cartelă și unt fără cozi, speranța că va fi căldură și lumină în casele noastre și, ceea ce este mai important, speranța de libertate. Libertatea de a vorbi orice, libertatea de a gândi și libertatea de a-ți croi singur destinul. Aceste lucruri câștigate în urmă cu 18 ani, și pentru care mulți tineri au plătit chiar cu sângele lor, au supraviețuit anilor de tranziție și de democrație originală. Dacă în primii ani ai deceniului '90, politicienii se îngrămădeau să comemoreze public morții Revoluției și să vorbească despre evenimentele din '89, încet-încet uitarea s-a așternut peste România. Nici politicienii și nici românii de rând nu mai sunt interesați de ceea ce s-a petrecut în urmă cu 18 ani, așa că majoratul Revoluției române este unul trist, fără strălucire și invitați speciali. Noroc cu zăpada care mai șterge din mizeria cotidiană și ne reamintește de cel mai fierbinte decembrie românesc.