Home Economic-Financiar Titlurile de stat vor veni la Bursa abia in aprilie

Titlurile de stat vor veni la Bursa abia in aprilie

DISTRIBUIŢI

Prima emisiune de titluri de stat prin intermediul Bursei de Valori Bucuresti (BVB) ar putea avea loc, cel mai devreme, in luna aprilie a anului viitor, a declarat secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice, Enache Jiru. Incepand din ianuarie anul viitor, persoanele fizice vor avea acces la titlurile de stat emise pe piata interbancara, pentru inceput prin ordine necompetitive, in sensul ca randamentul nu poate fi negociat si reprezinta dobanda medie la care s-au adjudecat titlurile. -Suma minima pe care o propunem este de 100 milioane de lei, iar valoarea titlurilor achizitionate poate reprezenta doar multiplu de 100 milioane de lei-, a spus Jiru. Reprezentantul Finantelor apreciaza ca de la prima emisiune de titluri din ianuarie si pana la emisiunea de la Bursa vor exista date suficiente referitoare la comportamentul cumparatorilor, astfel incat operatiunea sa fie un succes.

Regulamentul pietei titlurilor de stat va fi amendat

Sarcina de a autoriza societatile de valori mobiliare pentru vanzarea titlurilor de stat va reveni Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, si nu Bancii Nationale, asa cum se specifica in actualul regulament, a mentionat oficialul din Ministerul Finantelor. Bancile comerciale vor avea acces la tranzactionare prin BVB numai pentru titluri de stat emise si listate pe aceasta piata. Regulamentul pietei titlurilor de stat va mai fi amendat si cu prevederile Ordonantei 32/2002 privind valorile mobiliare si va permite autorizarea ca intermediari a societatilor de valori mobiliare cu capital de minimum opt miliarde de lei.

-Vom autoriza, pana in luna aprilie, cateva societati si cu cel putin trei-patru operatori sunt conditii sa dam drumul la piata. Pana in 2004, cand bancile vor avea acces la toata piata de capital, se va vedea care piata este mai competitiva-, a conchis oficialul MFP.

Ministerul Finantelor a elaborat, in prima jumatate a anului trecut, Regulamentul de functionare a pietei secundare a titlurilor de stat, care trebuia sa intre in vigoare la 15 februarie 2002. Ulterior, BNR si Ministerul Finantelor au decis ca aplicarea noului regulament sa inceapa de la 1 decembrie 2002. In regulament se prevede ca societatile de valori mobiliare care doresc sa obtina calitatea de intermediar pe piata primara a titlurilor de stat trebuie sa detina un capital social de cel putin jumatate din capitalul minim al bancilor. Pentru piata secundara, aceste societati erau obligate sa aiba un capital social minim reprezentand o patrime din capitalul minim al bancilor. In Legea 525/2002 privind piata de capital se arata ca societatile de brokeraj care detin cel putin de patru ori capitalul minim cerut unei societati de valori mobiliare (doua miliarde de lei) pot fi intermediari si pe piata titlurilor de stat.

Legislatia ramane din nou in urma pietei

Reprezentantii Bursei de Valori Bucuresti au afirmat, in repetate randuri, ca institutiile bursiere sunt de mult pregatite pentru tranzactionarea cu instrumente financiare noi, dar… -n-avem reglementari si, pana sa se voteze vreo lege in acest sens, noi suntem obligati sa asteptam-. Chiar la implinirea a 120 de ani de la infiintarea Bursei, in discursurile aniversare rostite atunci s-au facut apeluri insistente pentru ca legislatia si reglementarile pietei sa fie adoptate astfel incat instrumentele financiare care in alte tari au deja traditie sa poata fi tranzactionate si in Romania. Ei bine, daca atunci s-a spus ca titlurile de stat vor veni la Bursa -pana la sfarsitul anului 2002-, acum se anunta ca se vor tranzactiona abia in… aprilie 2003.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.