SOS: Criza de mesaje in opozitie

Opozitia a reusit anul acesta sa nu se faca auzita pe o singura voce; in schimb, membrii opozitiei s-au (mai) auzit, caci se pare ca metoda 2002 a fost fiecare pentru el. Dar nici asa nu au facut mare lucru, canalele mediatice fiind acoperite, in mare parte, de partidul de guvernamant.

Nu face provincia ce face Capitala, cam asa ar putea fi descrisa discrepanta dintre -teritoriu- si Modrogan, in curtea PD. Nici vocile de la Bucuresti ale PD nu au cantat la unison. Viorel Pana, la Senat, si Emil Boc, la Camera, nu au excelat la coerenta. Traian Basescu, liderul democrat, a fost prins in itele primariei, iar echipa -de salvare- propusa de acesta… a ramas fara colac. In februarie, la CNC, Basescu va incerca sa-si aduca partidul pe linia de plutire.

Pentru liberali, schimbarea, de asta-vara, a lui Valeriu Stoica de la conducere a insemnat si un minus la capitolul imagine. Razboiul dintre -patricieni- si -stoici- a lasat impresia unei acute crize de indentitate in PNL. Venirea lui Theodor Stolojan la carma liberalilor a adus o cota de simpatie, dar acesta nu a fost folosit ca o locomotiva de imagine. Mesajele PNL, prea tehnice sau chiar elitiste, nu au impus, in ochii lumii, o noua identitate, alta decat -garnitura- lui Stolojan.

Corneliu Vadim Tudor si al sau partid-anexa au pierdut pe plan mediatic, o data cu succesele Romaniei pe plan extern. Asa ca Tribunul s-a reintors la mioritica tema a coruptiei, impotriva careia nu a mai luptat decat in conferintele de presa ale partidului si in revista proprie. Nici parlamentarii PRM nu au excelat la capitolul vizibilitate, ei stand (de voie, de nevoie) in umbra liderului.

Mesajele de la centru n-au avut rezonanta in teritoriu

Democratii, cot la cot… dar fiecare pentru el

La mai bine de un an de la schimbarea radicala de conducere din interiorul PD, democratii nu reusesc sa transmita, sau mai bine spus sa impuna, un mesaj unitar. PD este macinat pe doua niveluri. Pe de-o parte, ideea lansata de Traian Basescu si votata de Conferinta Nationala, de a fi vesnic impotriva PSD, nu a fost un semnal eficient pentru scoaterea teritoriului din letargie, iar, pe de alta, pozitionarea eminamente negativa pe scena politica nu a reusit sa-i impresioneze nici pe alegatori, care au ramas doar in proportie de 9-10% fideli acestui partid. Teritoriul este mai degraba bulversat. -Nu suntem cu PSD, suntem impotriva lor… dar atunci cu cine suntem-, par sa spuna liderii locali care au votat himnotizati de Basescu politica de viitor a partidului. Liderii locali, care au si afaceri, nu par sa aplice prea constiincios indicatiile de la centru, in acest sens, chiar daca Traian Basescu se mandreste ca anul acesta filialele au fost bombardate, in premiera, cu documente lamuritoare. Ei au preferat mai degraba sa taca decat sa-si strice aranjamentele din cadrul comunitatilor. Trebuie spus, de asemenea, ca analizele interne arata ca nici mesajul mediatic nu s-a propagat unitar si deci si eficient. Cu numai doua portavoci, Emil Boc la Camera si Viorel Pana la Senat, si acestea fredonand pe tonuri diferite, PD a reusit sa se exprime foarte putin si incoerent. De multe ori, cei doi parlamentari PD, ca si altii, s-au calcat pe picioare pe acelasi subiect de presa, reusind, fireste, sa diminueze efectul scontat initial. Ultimul raport realizat de liderul grupului de la Camera, Alexandru Sassu, arata, de asemenea, ca intre grupurile parlamentare PD nu a existat o comunicare reala. Multa energie irosita, in conditiile in care liderul din Modrogan a stat mai mult la primarie, luptandu-se pe toate canalele cu consilierii municipali ai PSD si uitand, de multe ori, ca are de coordonat niste juniori deveniti peste noapte seniori. El a lansat la apa o echipa pentru ca apoi sa o lase sa invete singura sa inoate. Cu baronii zambitori pe marginea bazinului, unii dintre acesti -tineri Basescu- s-au inecat mai devreme decat s-ar fi asteptat chiar presedintele PD, care n-a facut altceva decat sa-i apostrofeze pe unul si pe altul pentru prestatiile media. Amenintarile cu -lada de gunoi- a partidului au reusit sa pondereze inca de la inceput elanul unora.

Nu trebuie totusi omis si faptul ca lipsa de vizibilitate a PD se datoreaza si abilitatii PSD de a-i bloca anumite canale mediatice. Insa o scuza de acest tip nu poate sterge cu buretele maniera searbada in care a actionat oricum echipa instalata in Modrogan de Traian Basescu. Asadar, la finele anului, PD nu stie inca daca ramane singur pana la capat, desi o spune in gura mare, paralel insa cu declaratii de amor trimise spre PNL. Este lucrat din interior pentru a se topi in PSD, dar deocamdata doar in surdina. Altfel, in afara unor colti vesnic dezveliti spre putere, lucru absolut firesc de altfel, oferta concreta pentru electorat e aproape nula. De ce? Nimeni dintre cei vechi, dar nici chiar cei mai noi nu se mai inghesuie sa puna la punct programe reale care sa fie -vandute- populatiei. Fiecare lider democrat incepe sa se gandeasca la alegeri si la cariera sa personala, dezamagit in parte de obsedanta constanta in sondaje. Schimbarea s-ar putea produce insa la CNC din februarie, atunci cand Traian Basescu va incerca din nou sa faca respiratie gura la gura partidului sau.

PNL – intre adolescenta si maturitate

Dupa perdeaua cu care puterea a invaluit mass-media, reprezentantii opozitiei nu s-au vazut in ultimii doi ani decat ca niste palide umbre, fara identitate si aparent lipsiti de curajul de a iesi in prima linie. Dincolo de aceasta figuratie impusa de regia pesedista, liberalii si democratii nu au stiut sa iasa in lumina reflectoarelor prin fantele inguste existente la nivelul presei, in pofida embargourilor PSD.

Pana in vara acestui an, sub domnia lui Valeriu Stoica, PNL a -respirat- in planul imaginii exclusiv prin prestatia presedintelui, acesta fiind aproape singurul comunicator de calibru al liberalilor. Adversarii lui Stoica, -patricienii-, au inceput sa scoata capul in presa doar in momentele de avant al conflictului intern, creand impresia ca in PNL se manifesta o acuta criza de identitate. Diferiti in conceptii si stil, -patricienii- si -stoicii- au adus partidul in prim-planul atentiei publice in sezonul estival, cand s-a jucat o carte importanta in istoria Partidului National Liberal. Acuzatiile radicalilor la adresa conducerii oficiale a partidului, privind atitudinea prea -soft- in raporturile cu PSD si prea -hard- in relatiile interne, au afectat si ele identitatea PNL, contestata in acelasi mod, cu ani in urma, de un alt liberal-radical, Viorel Catarama, autoretras si apoi reintrat in partid.

Happy-end-ul liberal din luna august, cand Theodor Stolojan a preluat sceptrul oferit de Valeriu Stoica, a furnizat Partidului National Liberal o cota de simpatie ridicata. Partidul isi gasea o noua identitate prin figura ascetica a lui Stolojan, un personaj lipsit de carisma tipica lumii politice, dar cu trasaturi personale apreciate de public in acest moment de maxima neincredere in clasa politica. Fermitatea, austeritatea si hotararea lui Stolojan acopera nevoile acute ale momentului – in materie de imagine – intr-o societate care pluteste in deriva din cauza labilitatii conducatorilor sai, care s-au perindat in decursul timpului la masa puterii.

Cu -eticheta- Stolojan, produsul PNL s-a relansat pe piata, in incercarea de a construi un nou brand politic. Dupa efuziunea din vara insa, cresterea PNL pare a se fi plafonat, in pofida harniciei echipei de imagine a partidului, care a produs mesaje pe banda rulanta. Frecventa productiei de -stiri- a PNL nu a impresionat insa mass-media, prea putin permeabila la informatiile venite dinspre opozitie. Mult prea tehnice, uneori elitiste, mesajele liberalilor nu au reusit sa impuna partidului o noua identitate, sa-l identifice in ochii opiniei publice cu altceva decat cu -garnitura- lui Stolojan. De altfel, nici liderul PNL nu a fost folosit la maximum ca o locomotiva de imagine, acesta preferand discretia biroului sau din Bulevardul Aviatorilor, unde descinde cand nici nu se lumineaza de ziua, in defavoarea iesirilor publice, care ar fi fost popularizate cu usurinta prin presa datorita functiei si anvergurii sale. Analistii partidului au preferat sa-l directioneze pe Stolojan exclusiv in campania om cu om, prin vizite in teritoriu si contacte directe cu cetatenii, ignorand culoarul -central-, cel prin care imaginea lui Stolo putea fi diseminata in masa, si identitatea PNL s-ar fi putut impune in ochii opiniei publice.

-Guvernul-fantoma- al PNL ales in toamna, prin desemnarea sefilor comisiilor de specialitate – organizate in oglinda cu structura guvernamentala – nu a impus inca la nivelul perceptiei publice o garnitura de specialisti. Putini stiu la ce se pricepe fiecare dintre -eminentele cenusii- ale partidului, in lipsa briefingurilor spectaculoase si a boom-urilor de imagine. Competentele PNL raman astfel tacute si modeste, ceea ce induce ideea ca partidul nu si-a gasit inca identitatea. In conditiile embargoului cvasigeneral la nivelul televiziunilor si ale racelii presei scrise fata de opozitie, liberalii nu au inteles ca au nevoie de mesaje -de doua ori mai ascutite- pentru a patrunde in mass-media. Idei spectaculoase, atacuri radicale, solutii politice ingenioase – acesta ar fi trebuit sa fie arsenalul PNL pentru a-si impune -portretul- in societate. Liberalii nu stiu insa care sunt -clapele- pianinei mass-media pe care trebuie sa apese pentru ca mesajele lor sa ajunga in sala de concerte. In lipsa acestei maiestrii (de altfel greu de atins in conditiile vitrege impuse de putere), PNL pare un partid imatur, sovaielnic, cu mari perspective, dar care actioneaza inca adolescentin intr-o lume in care razboaiele se castiga de catre adulti.

Ceardas pe doua voci in UDMR

Anul 2002 a adus ca premiera in traseul politic al UDMR prima fractionare institutionalizata o data cu constituirea Aripii Civice. Noua deputati ai Uniunii au scos in piata publica -rufele murdare- ale partidului, incercand sa gestioneze pe cont propriu o parte dintre obiectivele UDMR neglijate, in opinia lor, de moderatii de la conducere. Rebeliunea lor a avut insa durata de viata a unei efemeride. Chiar in ziua semnarii certificatului de nastere al Aripii Civice, presedintele Marko Bela i-a chemat la ordine pe cei noua contestatari. Intalnirea la ceas de seara a avut drept rezultat linistirea temporara a spiritelor, reformistii parasind sediul partidului fara nici o explicatie pentru capitularea pe care Marko le-o smulsese.

Dupa o vara relativ linistita, toamna acestui an a insemnat o noua detonare a tensiunilor mocnite din interiorul Uniunii. De data aceasta, mesajul centrifug fata de linia oficiala a fost propagat de presedintele de onoare, Laszlo Tokes, etern mentor al radicalilor si rival din umbra al lui Marko Bela. Atitudinii deferente fata de PSD, adoptata de moderati, Tokes i-a raspuns cu critici si epitete deloc magulitoare pentru Kiseleff, cum ar fi acela de -partid cripto-comunist-. Ca de obicei, liderii UDMR au tratat cu indiferenta, in public, discursul episcopului Tokes, incercand sa nu amplifice valva iscata in jurul acestuia. Strategia moderatilor nu a avut insa, ca rezultat, indulcirea mesajului episcopal. Dimpotriva, Tokes a mers pana la a-i ameninta pe liderii UDMR cu ruperea in doua a Uniunii. De data aceasta, presedintele de onoare a reusit intr-adevar sa surprinda tabara de la varf, care a reactionat emotional prin replici de genul -Nu discutam pe tema asta-, -Ce treaba are presa?-. Ranchiuna conducerii UDMR fata de episcop si-a gasit insa spatiu de manifestare o data cu decizia lui Tokes de a-si actiona in judecata propriul partid, cerand organizarea alegerilor interne inainte de Congresul din februarie 2003. Dupa ce presedintele Consiliului Reprezentantilor Unionali al UDMR, Gyorgy Frunda, a castigat procesul cu Tokes, moderatii au trecut la represalii, instrumentand detronarea episcopului din functia de presedinte de onoare. Acest scenariu isi va afla insa deznodamantul abia la Congresul din februarie, cand actuala conducere a UDMR are toate sansele sa-si prelungeasca mandatul pentru inca cinci ani.

Vadim si PRM zbiara fara ecou

Si in anul care abia se incheie, mesajul politic al PRM si, mai ales, al presedintelui sau coleric a avut serios de suferit. Practic, liderii nationalisti s-au facut din ce in ce mai putin auziti. Vocea lor, desi inca puternica, a fost bruiata sistematic de -radarele- puterii. Mesajul nationalist a trecut prin toate filtrele, astfel incat Vadim & Co. a fost privat de accesul pe -sticla-, in ziare, partidul fiind subcotat in sondajele de opinie, dupa cum spune mereu Tribunul. In acelasi timp, desi detine totusi un numar important de parlamentari, PRM nu a reusit sa renunte la accentele sale nationaliste pentru a putea bate palma cu celelalte formatiuni de opozitie, PD si PNL, si pentru a-si concerta actiunea politica impreuna cu acestea. Impactul cel mai mare in regresul mediatic si politic la PRM l-au avut insa succesele din acest an ale Romaniei pe plan extern. Invitarea tarii noastre de a intra in Alianta Nord-Atlantica si promisiunea ferma, cu data precisa in 2007, de aderare la Uniunea Europeana a inmuiat tonul lui Corneliu Vadim Tudor si al partidului sau. Desi s-a pronuntat, in multe randuri – fie si de ochii lumii, nefiind pe deplin convins -, in favoarea integrarii europene si euro-atlantice a Romaniei, liderul PRM a fost nevoit sa recunoasca indirect faptul ca unul dintre sloganurile sale preferate, -O Europa a natiunilor-, nu mai este de actualitate dupa summiturile de la Praga si Copenhaga. Fortat de imprejurari, Vadim s-a concentrat pe vechile -dosare- de coruptie autohtona, sesizand interesul oficialilor straini pentru problema coruptiei din Romania. Violenta limbajului lui C.V. Tudor a facut insa si victime. Postul de televiziune OTV, care populariza sistematic ideile tribunului si ale PRM, a fost interzis de CNA, astfel ca liderul peremist a fost obligat sa -demaste- matrapazlacurile puterii, intr-un cerc restrans, la saptamanalele conferinte de presa ale partidului si in controversata sa revista -Romania Mare-.

Peremistii anonimi

Ca de fiecare data, -subalternii- lui Vadim nici nu prea s-au vazut. Cu rare exceptii, parlamentarii si ceilalti lideri ai partidului nu s-au remarcat in nici un fel, preferand sa stea in umbra Tribunului. Daca la Cluj, Ghita Funar s-a mai razboit cu fruntasii locali ai PSD, chiar daca si-a pus in cap si unele institutii cum ar fi politia sau procuratura, iar in parlament, Corneliu Ciontu, Lucian Bolcas si Anghel Stanciu au mai combatut pe ici, pe colo, in rest, partidul a fost ca si inexistent din punct de vedere calitativ. In plan cantitativ, parlamentarii PRM ocupa primul loc la proiecte de legi si interpelari, dar ce folos? Majoritatea initiativelor legislative ale PRM sunt fie ciudate, fie inaplicabile, grevand nejustificat bugetul. De altfel, deputatul clujean Damian Brudascu este campionul absolut al initiativelor legislative proprii care au fost respinse, fapt care l-a indemnat sa reclame la Cotroceni dictatura majoritatii PSD.