În fiecare an, editurile se iau la întrecere și scot pe bandă rulantă, evident cu acordul boșilor de la educație, manuale școlare cu o serie de elemente care în opinia autorilor ar atrage elevii, cât și profesorii. Astfel, în încercarea de a combina elementele clasice cu metodele noi de învățare și percepere a lecțiilor, s-a ajuns la o adevărată bulibășeală din care are de pierdut exact cel care nu trebuie: copilul.
Și pentru că în luna decembrie a anului trecut am lansat "Campania națională de salvare a manualelor școlare" în care parteneri sunt pe lângă diversele organizații non-guvernamentale de profil, părinții și copiii, astăzi vă prezentăm opinii ale celor din urmă.
"Felicit inițiativa dumneavoastră de a atrage atenția asupra gravelor erori ale sistemului românesc de învățământ. Într-adevăr, situația este mult mai gravă decât pare, iar copiii noștri au de suferit mai mult decât se spune! Suntem perfect conștienți că lucrurile nu se pot schimba peste noapte și tocmai de aceea trebuie început urgent de undeva, și anume aerisirea programei școlare extrem de stufoase, precum și reducerea numărului de materii studiate ar fi chestiuni urgente. Nu mai dorim reformare după metode românești, originale, ci vrem modele occidentale, funcționale, cu programe performante, făcute în interesul copiilor și pentru copii!", spune Violeta Neguț, părinte a doi copii.
"Sunt în clasa a 5-a la Școala Centrală, București. În manualul de tehnologie sunt lucruri care trebuiesc, neapărat, tocite! Sunt aberații care nu ne folosesc decât dacă dorim să ajungem ingineri sau constructori. Eventual ele trebuie învățate în liceu, nu de niște copii de clasa a 5-a care trebuie să țină minte totul ca niște mașinării. Dacă ar fi întrebați adulții despre lucrurile pe care noi suntem obligați să le învățăm, maxim 10% ar răspunde la întrebările puse. Cred că manualul de tehnologie ar trebui schimbat cu unul în care să fie mai multe explicații, nu doar definiții. Am avea nevoie de lucrări practice, pentru a fi mai interesantă materia, și alte subiecte mai interesante care să ne atragă spre a învăța această materie ușor și cu plăcere", consideră Raluca Turcu.
"Nu mai avem nevoie de 2-3 ore/săptămână să învățăm cum sare broasca, de 2-3 ore/săptâmână+opțională la istorie ca să memorăm lecții despre Istoria antică. După terminarea studiilor avem următorul raport: 7 cu mapa și 3 cu sapa. Și după terminarea studiilor universitare știți ce fac cei cu mapa? Spală vasele și fundul celor din UE pe investiția statului. Măriți numărul de ore la Educație tehnologică, investiți în ateliere și în dotarea lor. Fiecare școală să aleagă împreună cu părinții elevilor două-trei module cu specialități corelate cu economia locală. Să descoperim înclinațiile elevilor încă din gimnaziu", este de părere N.H.
"Să plecăm de la o realitate: cea mai răspândită carte, cu cel mai mare impact asupra populației, a fost și rămâne manualal școlar. Ar fi nevoie de limitarea prin lege a numărului de manuale pentru diferite trepte de învățământ și anume: ciclul primar, clasele I – IV, un set de manuale unice care, firește, pot fi și trebuie îmbunătățite de la an la an; ciclul gimnazial, clasele V – VIII / IX, 2 manuale alternative; liceul și formele similare de învățământ, 2-3 seturi de manuale; învățământul superior și alte forme similare, libertate deplină. Nu trebuie uitat de tot circul manualelor alternative, ajungându-se până la cifra absurdă de 25-27 de manuale pentru discipline relativ exacte (cazul limbilor străine) – o afacere veroasă. Ideea limitării numărului de manuale va trezi o adevărată canonadă prin presa finanțată de Çmafia manualelor școlareÈ. Veți vedea ce se va clama atentatul la democrație!", ne scrie profesor pensionar D. Rusu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















