
„Biroul Executiv al Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX, care are în componență Federația Națională a Sindicatelor Polițiștilor SED LEX, analizând situația creată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care este nevoit să atragă resursă umană din surse externe pentru a putea acoperi deficitul de personal și să-și poată îndeplini funcția de siguranță a cetățeanului, solicită instituțiilor abilitate să se autosesizeze cu privire la:
-
În septembrie 2010 sindicatele polițiștilor au organizat ample acțiuni de protest solicitând respectarea prevederilor legale referitoare la plata tuturor drepturilor legale restante
-
Acțiunea de protest a culminat printr-un marș din Piața Victoriei către Palatul Cotroceni, unde au fost scandate lozinci împotriva regimului politic din acea perioadă, printre care și sloganul ”Ieși afară javră ordinară!”
-
Imediat după aceste acțiuni, autoritățile din acea perioadă au declarat că reorganizează MAI, fapt care a dus la trecerea în rezervă a unui număr de 10.000 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne.
În prezent, Ministerul Afacerilor Interne atrage 10.000 de noi salariați (fără experiență și pregătire) din surse externe pentru a asigura siguranța cetățeanului și a îndeplini funcțiile prevăzute de lege și nu credem că este o simplă coincidență faptul că se angajează exact același număr de salariați cu cei care au fost concediați de către un regim care a folosit instituțiile statului după bunul plac.
Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX consideră că în perioada 2010-2016 siguranța cetățeanului a fost pusă în pericol datorită răzbunării regimului politic din 2010 împotriva polițiștilor protestatari și solicităm Parchetului General să se autosesizeze și să demareze procedurile legale de tragere la răspundere a celor vinovați de atac premeditat la siguranța cetățeanului, pentru punerea în pericol a activității uneia dintre cele mai importante instituții ale statului.”
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















