Cu musca pe căciulă, Ministerul Justiției a încercat ieri seară o apărare slabă a șefului său interimar, respingând acuzațiile conform cărora acesta ar tergiversa începerea urmăririi penale împotriva celor opt foști sau actuali miniștri, precizând că vrea doar să respecte prevederile procedurale în astfel de cazuri, pentru eliminarea oricăror interpretări. Cât despre motivele invocate de secretarul de stat Gheorghe Mocuță (foto), acestea sunt aceleași ca și cele invocate de Teodor Meleșcanu, doar că se adâncește problema coroborării legilor astfel încât să rezulte cum s-a susținut și ulterior, consultarea întregului dosar al fiecărui demnitar pentru care s-a dat avizul. Și cum câinele de pavăză al justiției își dorește să-și păzească oile rătăcite, ministerul susține sus și tare că șeful statului nu se poate pronunța asupra vinovăției unei persoane decât dacă vede toate probele. Însă ceea ce ministerul nu știe sau se face că nu știe e că șeful statului nu hotărăște dacă o persoană este sau nu vinovată, ci judecătorul face acest lucru. Președintele își dă avizul pentru ca anchetatorii să-și continue munca, nicidecum nu dă o sentință.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















