Noul Regulament al Ministerului Finantelor, avizat de BNR, ce va reglementa piata secundara a titlurilor de stat, va fi publicat in cursul saptamanii viitoare, a declarat, ieri, directorul general al Trezoreriei Statului, dl Enache Jiru. Potrivit afirmatiilor sale, acesta va remedia o mare parte din deficientele actualului sistem de tranzactionare a titlurilor emise de stat. -Pentru ca statul sa se imprumute cat mai ieftin, este nevoie de o infrastructura larga. De aceea, nu putem realiza tranzactionarea titlurilor de stat doar pe piata de capital, care este limitata si greu accesibila, datorita numeroaselor niveluri de intermediere-, a precizat Jiru. In aceste conditii, tranzactionarea titlurilor se va face, in special, extrabursier. -Anumite serii de titluri se vor tranzactiona insa si pe bursa. Este vorba despre cele cu maturitati mai mari de un an de zile, care sunt, in multe privinte, asemanatoare actiunilor-, declara seful Trezoreriei Statului. O alta imbunatatire ce o va aduce noul regulament este unificarea titlurilor de stat pentru populatie si a celor destinate persoanelor juridice, care sunt tratate, in prezent, diferential.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















