Rata somajului in Romania, inregistrata la sfarsitul lunii aprilie 2001, a scazut, pentru prima data in acest an, sub 10%, fiind cu aproape doua puncte sub nivelul cotei inregistrate in aceeasi perioada a anului trecut, indica statisticile Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca.
Numarul total de someri aflati in evidentele agentiilor teritoriale de forta de munca a fost de aproximativ 948.000, din care aproape 50% proveniti din sectorul privat.
Copsa Mica – un nedorit loc intai
Fata de luna precedenta, numarul somerilor a scazut cu aproape 45.000, iar rata somajului a inregistrat o scadere cu 0,5%.
-Aceasta scadere a numarului de someri se datoreaza relansarii economice si programelor demarate de ANOFM de la inceputul acestui an, cum ar fi organizarea Bursei generale a locurilor de munca-, declara secretarul de stat Ioan Cindrea, presedintele ANOFM.
Astfel, judetele in care rata somajului inregistrase valori ridicate – intre 16,3% si 12,6% – sunt Botosani, Neamt, Hunedoara, Braila, Vaslui, Valcea si Bistrita-Nasaud. In schimb, in judetele Bihor, Satu Mare, Vrancea, Ilfov si in Bucuresti, rata somajului nu a depasit 6,2%. Reamintim ca, la sfarsitul anului 2000, numarul total de someri inregistrati era de peste 1,1 milioane de persoane. Cea mai afectata zona era Copsa Mica, avand un procentaj de 45,4% din populatia activa in somaj. Alte localitati cu rata mare a somajului erau: Patarlagele (Buzau) – 35,4%, Siret (Suceava) – 25%, Calan (Hunedoara) – 22,2%, Berbesti (Valcea) – 22%, Harsova (Constanta) – 20,9%, Pascani (Iasi) – 20,4%, Bailesti (Dolj) – 19,5%, Movileni (Galati) – 18,9%, Aninoasa (Hunedoara) – 17,7%, Bicaz (Neamt) – 17,4%, Orastie (Hunedoara) – 17,1%, Roman (Neamt) – 17,1%, Ramnicu Sarat (Buzau) – 17,1%.
Slujbe pentru cei mai vulnerabili
ANOFM a depistat, sondand cererea de locuri de munca in intreaga tara, 22.173 de locuri de munca vacante, din care 21.652 pentru somerii aflati in evidentele sale si 521 pentru absolventi cu conventie.
Prin serviciile de mediere, in luna aprilie 2001 au fost incadrate in total 30.850 de persoane, din care 5.475 in 70 de localitati cu rata ridicata a somajului. Dintre acestea, 590 sunt cu studii superioare, 3.658 cu studii medii si postliceale, 14.388 sunt muncitori calificati, iar 9.735 necalificati.
Dintre cele aproximativ 39.000 de persoane cuprinse la cursuri de calificare, perfectionare sau pregatire profesionala, un sfert provine din randul somerilor.
Persoanele cu handicap, femeile intre doua varste, absolventii institutiilor de ocrotire sociala, rromii, somerii de lunga durata sau tinerii absolventi, considerati categorii sociale vulnerabile, vor beneficia, in premiera, de programe speciale pentru a-si gasi un loc de munca. Aceste programe vizeaza, printre altele, intermedierea ocuparii locurilor de munca vacante, organizarea unor burse de locuri de munca, cu predilectie pentru anumite categorii (precum tinerii absolventi de invatamant superior ai promotiei 2001), reincadrarea in munca a persoanelor disponibilizate prin programe speciale finantate de Banca Mondiala. In cadrul acelorasi programe este prevazuta si gasirea unor locuri de munca pentru aceste categorii sociale, la asociatiile de locatari. Aproape jumatate dintre cele 175.000 de locuri de munca estimate a fi ocupate pana la sfarsitul anului 2001 sunt destinate acestor categorii sociale vulnerabile.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















