Localitatile rurale din Muntii Apuseni au cunoscut, in perioada de dupa 1989, un lent, dar constant proces de degradare pe multiple planuri. Viata locuitorilor din aceste zone, care acopera o parte relativ insemnata a vestului tarii, s-a inrautatit tot mai mult. Privita prin prisma adaptarii la schimbarile rapide si nu de putine ori agresive survenite in structura sociala, populatia Apusenilor pare sa fi pierdut confruntarea. Autoritatile locale urmaresc neputincioase alunecarea comunitatilor in afara unor cadre in care au evoluat vreme de secole.
Ciobanii n-au rezistat Occidentului
Una dintre plagile cele mai grave care a afectat viata Apusenilor in ultimele decenii si s-a accelerat dupa 1989 este estomparea obiceiurilor locuitorilor. Ocupatiile traditionale au disparut treptat, fiind -inghitite- de altele, nu intotdeauna mai eficiente si aducatoare de bunastare.
In ultimii ani, de pilda, ciobanii – o categorie sociala de baza in comunitatile rurale – au devenit o raritate. Fara o ingrijire corespunzatoare, jumatate din efectivul total de ovine a disparut, de asemenea. Lana oilor de munte, odinioara la mare cautare, a fost eliminata de concurenta lanei occidentale. Competitia, spun oamenii muntelui, a fost prea inegala, iar ei nu au primit nici un fel de sprijin, de nicaieri.
In acelasi timp, taxele de pasunat si costurile pentru varat s-au marit permanent, ceea ce a insemnat o interventie nemiloasa din partea autoritatii, prea putin corelata cu nevoile reale ale oamenilor si cu posibilitatile lor.
Unic in Europa: suprapopularea montana
La munte, o mare parte dintre locurile de munca nu mai exista. La derularea implacabila a acestui proces a contribuit masiv si seria neagra a restructurarilor din minerit. O multime de oameni au ramas pe drumuri, nepregatiti, siliti sa se orienteze prea rapid catre vechile lor ocupatii, carora le pierdusera obisnuinta, ori catre altele, necunoscute.
Locurile de munca pentru cei tineri sunt extrem de putine. In aceste conditii, se constanta inexistenta unor debuseuri care ar trebui sa asigure un proces firesc de migratie dinspre rural spre urban. Pe alocuri, fapt aproape nemaiintalnit in Europa, au aparut fenomene de suprapopulare in ruralul montan.
Pasunile de rumegus
Un proces la fel de alarmant este in curs de desfasurare pe coamele muntilor. Dupa 1990, in contextul unei legislatii mai mult decat permisive, al unei confuzii generalizate de care au profitat -mintile lucide-, s-a intrat masiv cu drujba in paduri. Asaltul asupra Fondului forestier nu s-a reflectat doar in defrisarile necontrolate. Mii de hectare de fanete sunt, de asemenea, amenintate de degradare. Taranii utilizeaza in prezent rumegusul ramas de la zecile de mici gatere ce se intalnesc pretutindeni pe vaile de la munte, drept asternut pentru vite. Dupa aceea rumegusul este imprastiat impreuna cu balegarul pe fanete, primavara. Specialistii avertizeaza ca astfel solul se supraacidifiaza. Consecintele nu vor intarzia sa se manifeste, spun ei: incet, dar sigur, in lipsa unor masuri ferme, care trebuie luate fara intarziere, dispare flora naturala specifica, dar si baza furajelor pentru iernatul animalelor. Mai mult, s-a constatat ca pasunile inalte sunt supuse unui proces de salbaticire, consecinta a utilizarii lor tot mai sporadice. Refacerea lor ar necesita, in opinia specialistilor, dincolo de cheltuielile insemnate, pentru care nu exista perspectiva apropiata a unei finantari, si o strategie coerenta.
Oameni care nu cunosc muntele
O data cu natura montana, se afla in mare suferinta si sunt prejudiciate, probabil ireversibil, si comunitatile Apusenilor. Aici, satele au fost, practic, luate prin surprindere de schimbarile agresive din ultimul deceniu. Sub tavalugul evenimentelor, satenii s-au dovedit vulnerabili in fata liberalism, scapat uneori din frau, astfel ca ei nu au reusit sa se organizeze pentru a-si apara interesele in mod pragmatic.
La nivel administrativ, numirea persoanelor cu putere de decizie in sustinerea zonei Apusenilor s-a facut, de asemenea, arbitrar, astfel ca aceste comunitati montane au fost nu o data conduse de oameni de la campie, care nu cunosc decat tangential specificul vietii de munte.
Concluziile specialistilor care s-au aplecat recent asupra fenomenului degradarii zonelor montane constituie tot atatea semnale de alarma. Daca specificul vietii de aici nu va fi luat in considerare de strategia nationala din domeniu si daca mediul montan va ramane pe mai departe in afara politicilor agricole, economice, sociale si ecologice, atunci vom asista, in scurt timp, la o acutizare a crizei din zonele montane. Pentru ca, in Apuseni, criza deja exista.
