În România, există o categorie profesională căreia îi cerem aproape totul și căreia îi oferim, prea des, prea puțin: personalul medical. Și nu vorbim aici de UMFistan: cadrele didactice din sistemul sanitar muncesc doar jumătate de normă, dar incasează încă jumătate de salariu, la care se adaugă și salariul de la UMF, suprapunerea programelor de lucru fiind permisă, prin excepție de la Codul muncii. Unii dintre ei lucrează și în mediul privat în timp ce sunt pontați la spitale și la UMF. Dar cine să-i prindă, iar lor, cu sacii în căruță, de ce le-ar păsa și de cei care de fapt duc greul?
Le cerem medicilor să fie disponibili zi și noapte, le cerem asistenților să lucreze ture interminabile, le cerem infirmierilor, brancardierilor și celorlalți angajați din spitale să reziste într-un sistem sub presiune, cu personal insuficient și cu o responsabilitate uriașă, iar atunci când vorbim despre bani, răspunsul este aproape întotdeauna același: „Nu sunt bani”.
Dar pentru sănătate când sunt bani?
Nu poți cere performanță cu salarii și sporuri ținute la limită
Personalul medical nu lucrează într-un birou de la 9 la 17, cu pauza de masă și weekendul liber. Un medic poate intra într-o gardă fără să știe dacă va avea timp să bea un pahar cu apă, un asistent poate trece de la un pacient la altul ore întregi, într-un ritm care duce la epuizare fizică și psihică, în spitale se lucrează noaptea, în weekenduri, de sărbători și în condiții în care greșelile pot costa vieți.
Și, cu toate acestea, atunci când se discută despre drepturile salariale, sporurile sunt tratate adesea ca și cum ar fi un privilegiu.
Nu sunt un privilegiu. Sunt compensația pentru condițiile în care oamenii aceștia muncesc.
Un spor pentru munca de noapte, pentru condiții dificile sau pentru riscuri nu este un cadou făcut angajatului. Este o recunoaștere a faptului că acea muncă este mai grea, mai riscantă și mai solicitantă decât una obișnuită.
Între timp, prețurile au crescut. Oboseala a rămas.
Problema salariilor nu poate fi analizată doar uitându-ne la suma de pe fluturaș, ci trebuie să ne uităm la cât mai valorează acei bani astăzi: chiriile au crescut, alimentele s-au scumpit, facturile au crescut, costurile pentru o familie au crescut, viața de zi cu zi costă mai mult.
În acest context, orice stagnare salarială înseamnă, în realitate, o scădere a puterii de cumpărare.
Iar dacă peste această presiune financiară adăugăm ture de noapte, gărzi, ore suplimentare, stres și responsabilitatea permanentă pentru viața unor oameni, întrebarea nu mai este „de ce cer salarii mai mari?”.
Întrebarea corectă este:
De ce am ajuns să considerăm normal ca oamenii care ne salvează viața să fie nevoiți să lupte pentru condiții decente de muncă?
România investește în oameni și apoi îi pierde
Mai există un aspect pe care statul pare să îl uite: un medic nu se formează peste noapte.
În spatele fiecărui profesionist din sănătate există ani de școală, examene, specializări, stagii, nopți nedormite și sacrificii personale.
Statul investește în formarea acestor oameni, iar apoi riscă să îi piardă.
Când un profesionist bine pregătit decide că în altă țară poate avea un salariu mai bun, condiții mai bune și mai mult respect profesional, România nu pierde doar un angajat, ci pierde ani de pregătire și investiții și, mai ales, pierde capacitatea de a oferi servicii medicale de calitate propriilor cetățeni, iar consecințele le vedem în spitale: deficit de personal, supraaglomerare, epuizare și presiune tot mai mare asupra celor care au rămas.
Nu putem construi un sistem medical bun pe burnout
Există o idee periculoasă care s-a împământenit în societate: aceea că oamenii din sănătate trebuie să aibă „vocație”.
Da, medicina este o profesie vocațională dar vocația nu plătește facturile, vocația nu înlocuiește odihna, vocația nu compensează lipsa personalului, vocația nu poate fi folosită drept justificare pentru salarii insuficiente sau pentru condiții de muncă care îi împing pe oameni spre epuizare.
Nu putem construi un sistem medical funcțional pe bunătatea și sacrificiul personalului. Un stat responsabil trebuie să construiască un sistem în care oamenii să poată fi profesioniști fără să fie obligați să se sacrifice permanent.
Dacă sănătatea este o prioritate, atunci trebuie finanțată ca o prioritate
Politicienii vorbesc frecvent despre sănătate ca despre o „prioritate națională”, dar o prioritate nu se măsoară în discursuri.
Se măsoară în bugete, se măsoară în spitale, se măsoară în numărul de oameni angajați, se măsoară în condițiile de muncă și, foarte important, se măsoară în salariile celor care țin sistemul în picioare.
Dacă există bani pentru proiecte care pot fi amânate, trebuie să existe și bani pentru oamenii fără de care spitalele nu pot funcționa.
Dacă statul cere profesionalism, trebuie să ofere și respect profesional, dacă cere performanță, trebuie să ofere condiții pentru performanță, iar dacă pretinde că sănătatea este o prioritate, trebuie să demonstreze acest lucru nu prin declarații, ci prin decizii concrete.
Personalul medical nu cere lux. Cere să nu fie tratat ca o cheltuială care trebuie redusă
Creșterea salariilor personalului medical nu ar trebui privită ca o favoare făcută medicilor sau asistenților ci ca o investiție în sistemul de sănătate și, în cele din urmă, în fiecare dintre noi, pentru că fiecare român va ajunge, la un moment dat, într-un cabinet, într-un spital, într-o ambulanță sau în situația în care va depinde de profesionalismul unui om din sistemul medical.
Atunci nu vom întreba cât de mult a costat salariul acelui medic sau asistent.
Vom întreba dacă a fost acolo, dacă a avut timp, dacă era odihnit, dacă spitalul are suficient personal și dacă omul care ne îngrijește mai are puterea să continue.
De aceea, salariile personalului medical trebuie crescute, iar sporurile trebuie acordate corect și raportate la realitatea muncii. Nu pentru că personalul medical ar cere un privilegiu, ci pentru că sănătatea unei țări nu poate fi construită pe epuizarea celor care lucrează în ea.
România trebuie să decidă ce vrea: un sistem medical în care oamenii rezistă până când nu mai pot sau un sistem medical în care profesioniștii sunt respectați, plătiți corect și încurajați să rămână.
Pentru că, până la urmă, atunci când tai din veniturile celor care îți salvează viața, nu faci economie, ci doar amâni nota de plată.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
Cat timp nu este un control real in sanatate si pedepse mari pentru cei care fura bani alocatzi de stat pentru sanatatea populatziei aici v-a fi lipsa de bani mereu pentru ca la ce informatzii au aparut public despre directori de casa de sanatate a fost prinshi cu o delapidari de milioane de euro si nu au ptimit decat pushcarie cu suspendare maxim,sau medici care in complicitate cu uni farmacishti decontau retzete tot de milioane in fals,sau directori de spitale care achizitziinau consumabile la maximul de pe piatza nu pentru ca erau cele mai bune ci pentru ca acolo era paraindaratul,sau decontau lucrari de proasta calitate sau facute cu materiale de prosta calitate fara ca executantul sa dea o garantzie pentru lucrarea executata(va datzi seama ce anomalie este aici adica un tlevizor nou de 1000 de euro are trei ani garantzie,iar o lucrare de 5 milioane de euro are 3 luni garantzie),sau aceiashi directori decontau lucrari executate doar scriptic faptic nimic,sau aceiashi medici care sunt angajatzi la spital cand mergi la ei itzi recomanda un spital privat unde sunt tot ei cei care te trateaza pentru ca shpaga este interzisa in Romania atunci ei iau shpaga pe factura legal pentru ca asta este posibil,sau tot medici care transfera aparatuta de milioane de euro de la spitalele de stat la cele private ale lor,altfel cum sa intzeleg ca si pentru unele analize de baza eshti trimis la privat si aici unde sunt eu este asha dar nu cand eshti in spital si nu la orice analiza,sunt multe ilegalitatzi in sistemul medical care au crescut ca numar de la un la altul cu toate ca salariile meficilor (si nu numai) s-au marit foarte mult pentru o tzara saraca ca Romania,daca nu cea mai saraca din Uniunea Europeana.