Eventuala recunoaștere a independenței provinciei Kosovo va crea posibilitatea autodeterminării și pentru Transnistria, afirmă Evgheni Șevciuk, președintele Parlamentului de la Tiraspol, într-un interviu acordat cotidianului "Kommersant"."Dacă vor recunoaște acel teritoriu și vor spune că are dreptul la autodeterminare, se va pune următoarea întrebare: de ce nu au și cetățenii Transnistriei acest drept, căci și ei trăiesc în Europa și s-au pronunțat în favoarea independenței?", adaugă oficialul transnistrean.
Cu toate acestea, Șevciuk nu a exclus posibilitatea formării unui stat comun cu Republica Moldova: "Trebuie să ne aducem aminte de memorandumul din 1997, referitor la normalizarea relațiilor. Prin acest memorandum, Transnistria și-a asumat obligația creării unui stat comun cu Moldova".
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















