
Procurorii anticorupție au trimis în judecată, anul trecut, 402 persoane cu funcții de conducere, demnități publice și de control, între aceștia numărându-se un prim-ministru, trei foști miniștri, doi senatori, un deputat, doi secretari de stat și doi subprefecți. Anchetatorii arată că în cursul anului trecut au fost trimiși în judecată 937 de inculpați, dintre care 155 au fost arestați în cursul urmăririi penale. Potrivit bilanțului Direcției Naționale Anticorupție (DNA), anul 2010 a cunoscut o creștere a numărului de inculpați deferiți justiției – față de 552 de inculpați trimiși în judecată în anul 2009 -, dintre care 103 arestați în faza de urmărire penală. Printre persoanele trimise în judecată în 2010 se numără un fost premier, trei foști miniștri, doi senatori, un deputat, doi secretari de stat și doi subprefecți. Tot anul trecut au mai fost deferiți justiției 22 de primari și șase viceprimari. Totodată, DNA a trimis în judecată 13 magistrați, respectiv șase procurori și șapte judecători, opt dintre aceste persoane având funcții de conducere. Au mai fost deferiți justiției 19 avocați, 18 comisari de gardă financiară, patru comisari de gardă de mediu și un șef de stat major general în MApN.
Prejudiciul constatat este de 210 milioane de euro
Prejudiciul total reținut de procurorii anticorupție în rechizitoriile trimise în instanță în cursul anului 2010 se ridică la 878,8 milioane de lei, echivalentul a 210 milioane de euro sau bugetul pe 12 ani al DNA sau al instanței supreme, potrivit bilanțului Direcției Naționale Anticorupție. De asemenea, valoarea măsurilor asiguratorii instituite de procurori a fost în 2010 de peste 315 milioane de lei, față de 114 milioane de lei în 2009, ceea ce arată o creștere cu peste 170%.
Mai multe dosare soluționate
Numărul cauzelor pe care procurorii anticorupție le-au avut de soluționat anul trecut a înregistrat o creștere cu aproape 20 de procente față de 2009, în timp ce numărul dosarelor soluționate a crescut cu 11,93%, la 2.957, se arată în bilanțul activității DNA pe anul 2010. Soluțiile dispuse de procurori pe fondul cauzei au crescut cu 7,56%, fiind dispuse în 2.014 dosare, în timp ce în 943 de cauze s-a dispus declinarea competenței ori conexarea dosarelor. Au rămas de soluționat 2.870 de cauze, din care cinci cu autor necunoscut, ceea ce reprezintă aproape 50% din numărul cauzelor de soluționat. Potrivit procurorului-șef Daniel Morar, 2010 a fost anul cu cea mai intensă activitate a DNA, anul în care s-au soluționat cele mai multe dosare, crescând numărul rechizitoriilor, al celor trimiși în judecată, dar și al celor condamnați de instanțe.
Pe de altă parte, Daniel Morar a mai arătat că în 21 de cazuri s-au pronunțat hotărâri de achitare a inculpaților, doi dintre aceștia fiind și arestați la momentul trimiterii lor în judecată.
Constanța – zonă cu pontențial criminologic, dar fără dosare
Șeful Direcției Naționale Anticorupție, Daniel Morar, a afirmat că i se pare nefiresc sau nejustificat statistic faptul că într-o zonă în care avem port să nu avem dosare, Portul Constanța fiind o zonă cu potențial criminologic, procurorul răspunzând unei întrebări privind o anchetă în acest loc. Daniel Morar a susținut că poate fi vorba de o pasivitate a procurorilor constănțeni, care ar trebui să aibă o activitate proactivă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















