Reprezentativa Africii de Sud a învins, cu scorul de 15-6, echipa națională a Angliei, deținătoare a titlului mondial, în finala Cupei Mondiale de rugby, disputată pe "Stade de France", și a devenit a doua țară din lume care câștigă de două ori acest trofeu, după Australia. Pentru britanici a punctat, de două ori din lovitură de pedeapsă, Johnny Wilkinson, în timp ce pentru Africa de Sud au marcat, din lovituri de pedeapsă, Percy Montgomery – '7, '16, '40, '51, și Francois Steyn – '62. Pe "Stade de France" au fost prezenți 80.430 de spectatori, un record pentru un meci de rugby pe această arenă. Potrivit poliției, aproximativ 15.000 de persoane au urmărit finala CM de rugby pe ecranele gigant instalate pe Champ de Mars, în apropierea Turnului Eiffel. Majoritari au fost suporterii englezi, însă cei sud-africani au avut bucuria de a vedea Turnul Eiffel iluminat cu verde, culoarea echipei lor naționale. Africa de Sud a intrat din nou în posesia Cupei Mondiale, după 12 ani. În anul 1995, sud-africanii au învins în finală Noua Zeelandă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















