Patronul CFR-ului clujean, Paszkany Arpad, a declarat că este convins că echipa din Gruia va rămâne neînvinsă în actuala ediție a Ligii I și după meciul cu Rapid, din etapa a XII-a. "Mă mulțumește victoria de azi, ca orice victorie care ne menține pe primul loc. Sper să câștigăm cât mai multe meciuri până la finalul turului, adică chiar toate, ca să rămânem lideri. Dacă îmi amintesc bine, aceasta este a șasea etapă în care niciuna din echipele din București nu se află pe podium. Totuși, cred că sunt valoroase și pot reveni pe podium. Sunt convins că CFR își va păstra invincibilitatea și după meciul cu Rapid. Batem, nu facem egal", a spus Paszkany. Echipa CFR Cluj a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (2-0), formația Unirea Urziceni, în ultimul meci din etapa a XI-a a Ligii I și rămâne neînvinsă în actuala ediție de campionat, confirmându-și statutul de candidată la cucerirea titlului de campioană.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















