Home Economic-Financiar Perseverenta si dozajul vor fi singurele surprize ale planului de reducere a...

Perseverenta si dozajul vor fi singurele surprize ale planului de reducere a inflatiei

DISTRIBUIŢI

Inflatia se va situa sub 30% in acest an a declarat, ieri, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, in cadrul conferintelor -Piata Financiara-. In opinia sa, -obiectivul de inflatie stabilit pentru 2001, nu luat intr-o maniera rigida, va fi atins-. De tinta de 25%, propusa initial pentru anul in curs de Guvern, se indoiesc cei mai multi analisti economici si bancheri. Presedintele BRD, Bogdan Baltazar, este de parere ca o estimare realista a inflatiei pentru 2001 poate fi un nivel de 30-32%. Banca pe care o conduce a luat in considerare acest nivel in stabilirea dobanzilor la depozite pana la maximum 35% pe an.

Pachetul de politici antiinflationiste anuntat frecvent in ultima perioada de oficialii romani nu va fi o surpriza, a aratat guvernatorul BNR. Potrivit afirmatiilor sale, -pentru reducerea inflatiei nu trebuie sa facem multe inovatii. Toate surprizele in materie de politici monetare se gasesc intr-un manual. Singura surpriza este dozajul acestor politici, care trebuie sa fie echilibrat-. Mult mediatizatul pachet de politici antiinflationiste ii va mai surprinde pe sceptici si prin -perseverenta-. -Ne-am angajat intr-un proces de dezinflatie de durata. Nu trebuie sa ne asteptam ca inflatia sa scada sub 10% de anul viitor. O dezinflatie rapida are si costuri, ce se observa in domeniul financiar-bancar, putand determina deficiente in sistem, asa cum s-a intamplat in Turcia. Noi trebuie sa perseveram intr-un proces treptat de dezinflatie, fara schimbari dramatice-, a declarat Mugur Isarescu.

Guvernatorul BNR este de parere ca dezinflatia trebuie sa coexiste cu cresterea economica. -Cele doua pot intra in conflict. Pentru a ajunge la crestere economica exista varianta cataclismului acceptat sau a instituirii unui consiliu monetar. Adica poti face tabula rasa pentru a putea creste apoi si exista culturi ce nu accepta perseverenta de a respecta o dieta sau o reteta pentru a atinge cele doua obiective. La noi exista, insa, premisele acestei perseverente-, apreciaza Isarescu. Guvernatorul BNR recunoaste ca nu exista o regula prin care dezinflatia sa poata coexista cu cresterea economica, insa are incredere ca, daca reusim sa reducem inflatia, vom reusi sa mentinem si cresterea economica. In opinia sa, pachetul de politici antiinflationiste va permite o reducere treptata a inflatiei la 10% pana in 2004, perioada in care se va reusi si obtinerea unei cresteri economice anuale de patru-sase procente. Pentru primul semestru al acestui an, Isarescu a anticipat o crestere economica mai mare de 4%. Amintim ca, numai pentru primele trei luni, statisticienii au anuntat o crestere economica de 4,8%.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.