
Congresul american a anunțat sâmbătă, adoptarea legii ce autorizează noi sancțiuni împotriva Rusiei și o majorare a ajutorului militar, inclusiv letal, acordat Ucrainei. Ajutorul militar acordat Ucrainei a fost respins însă de președintele american Barack Obama.
Legea a fost adoptată joi în mod succesiv de Senat și Camera Reprezentanților, cu unanimitate de voturi, și o ultimă trecere procedurală prin Senat s-a realizat în seara zilei de sâmbătă, în unanimitate.
Președintele Barack Obama va promulga această lege, sau îi va opune dreptul său de veto. Deocamdată, Casa Albă nu și-a dezvăluit intențiile, dar președintele american a calificat recent drept „contraproductivă” impunerea de sancțiuni americane suplimentare fără o coordonare cu UE.
Livrarea de arme de către SUA pentru Ucraina nu se poate realiza din punct de vedere juridic, însă rămâne posibilitatea ca decizia președintelui american, care se opune la acest stadiu și a acceptat doar furnizarea de asistență militară non-letală: radare, vehicule, echipament pentru deminare, ochelari pentru vizibilitate nocturnă, să se răzgândească.
Chiar dacă legea îi lasă președintelui ultima decizie în ceea ce privește trimiterea de astfel de arme Ucrainei, aleșii americani intenționează să exercite presiuni politice maxime asupra lui Obama pentru ca acesta să dea curs cererii de arme formulate de Kiev. În acest scop, ei au autorizat ajutoare de 350 de milioane de dolari, acordați în decurs de trei ani.
„Vom continua să facem presiuni, este rușinos și scandalos că nu le-am trimis (ucrainenilor) arme pentru a se apăra”, a declarat senatorul republican John McCain.
Noua lege votată de Congres îi cere printre altele președintelui american să impună sancțiuni sporite împotriva unor entități din sectorul rus al apărării (fabricanți sau comercianți de arme), care transferă echipamente de apărare în Siria, Ucraina, Georgia sau Republica Moldova și care participă, potrivit congresmenilor americani, la alimentarea instabilității în aceste țări. Este vizată societatea publică rusă Rosoboronexport.
În sectorul energetic, legea autorizează sancțiuni în special împotriva gigantului rus Gazprom, în cazul în care acesta va reduce livrările de gaz către Ucraina sau alți membri ai NATO.
Măsurile de retorsiune includ o serie întreagă de sancțiuni financiare, bancare, comerciale sau de excluziune de pe teritoriul american, îndreptate împotriva entităților ruse vizate sau a celor care stabilesc tranzacții cu ele.
Declanșarea acestor măsuri rămâne o prerogativă a Administrației Obama, care dispune de o dispensă din rațiuni de securitate națională.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















