Dupa ce reprezentantii sindicatelor miniere au afirmat ca iau in calcul declansarea unor proteste, Ministerul Economiei si Comertului (MEC) a remis un comunicat in care se arata ca va incerca sa asigure resursele financiare pentru plata celor 45.000 de ortaci.
-In prima saptamana din 2005 a fost intocmita documentatia necesara aprobarii subventiilor unitare in sectorul minier, in conformitate cu angajamentele asumate fata de Fondul Monetar International. Proiectul a fost discutat astazi (n.r. – vineri) de catre ministrul Codrut Seres si ministrul finantelor, Ionut Popescu, urmand sa intre pe ordinea de zi a guvernului in sedinta de saptamana viitoare-, se arata intr-un comunicat al MEC.
Presedintele Centralei Nationale Miniere, Marin Condescu, a declarat, vineri, ca peste 40.000 de mineri se vor ridica la -lupta sindicala-, cel tarziu in luna februarie, daca bugetele companiilor miniere nu vor fi aprobate de urgenta, astfel incat sa fie platite restantele salariale, iar societatile miniere sa poata functiona. In replica, MEC a anuntat ca -dezavueaza orice modalitate de rezolvare a problemelor prin presiune sociala- si ca institutia este deschisa dialogului social cu sindicatele. In acest sens, ministrul economiei va participa, astazi, la o discutie cu reprezentantii CNS Meridian, in ideea de a inlatura orice posibila convulsie din partea ortacilor, din cauza neprimirii drepturilor salariale. Discutiile vor aborda si problema platilor compensatorii pentru cei circa 5.000 de mineri care vor fi disponibilizati in decursul acestui an. De asemenea, in comunicatul remis de MEC, Codrut Seres afirma ca, in cazul in care acordarea subventiilor pentru acest an nu va fi aprobata pana la sfarsitul lunii ianuarie, companiile vor putea sa aloce pentru plata salariilor, potrivit unei prevederi legislative din 2002, sume reprezentand a douasprezecea parte din bugetul aprobat pentru anul 2004. Pana in prezent, oficialii MEC nu au comunicat nivelul subventiilor de care vor beneficia societatile din sectorul minier in 2005. In alta ordine de idei, prioritatile au fost, oarecum, amanate si din cauza termenului indelungat privind numirea secretarilor de stat in institutiile guvernamentale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















