Minciună și manipulare a autorităților statului în cazul Trosca

Ziarul „Curentul“ a inițiat un Apel pe adresa președinției în care se cere revizuirea cazului Trosca, cauză care strânge deja aderenți inclusiv de peste hotare, din rândul emigrației românești. Din Germania ne-a sosit o listă a celor au fost de acord să subscrie la Apelul adresat Președintelui României Traian Băsescu considerând justificată cinstirea memoriei lui Gheorghe Trosca, iar nu pângărirea sa.
Dezbaterea asupra cazului Trosca nu este doar simbolică, ci privește chiar sensul faptelor petrecute în decembrie 1989, deoarece atâta vreme cât de fapt asistăm doar la victoria kaghebiștilor, câtă vreme uneltele moscovite și urmașii lor își fac de cap într-o Românie neguvernată de români, în realitate, înseamnă că războiul nu s-a încheiat. Trosca este poate cel mai cunoscut nume de cadru militar sacrificat la așa-zisa „revoluție“, iar ferocitatea pedepsirii sale a rămas în memoria colectivă a românilor.
Comentariile publice pe marginea semnării de către președintele Băsescu a decretului prin care Trosca este „decăzut“ din calitatea de erou martir au determinat Președinția să emită un fel de justificare, nesemnată, dar purtând antetul Departamentului Constituțional-Legislativ. Sec, sunt trecute în revistă elementele „de legalitate“: Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 a înaintat Președintelui României propunerile pentru retragerea titlurilor de Erou-Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989 acordate domnilor Trosca Gheorghe, Coman Dumitru și Cotună Eugen Trandafir, motivate de implicarea acestor persoane în activitățile fostei Securități ca poliție politică (agenți/colaboratori). Totodată, propunerile de retragere a titlurilor sunt însoțite de avizele Comisiei Parlamentare a Revoluționarilor din Decembrie 1989… în drept, propunerile se întemeiază pe art. 8 din Legea nr. 341/2004, în care se stipulează că „De prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele, civili sau militari, care sunt dovedite a fi fost implicate în activitățile fostei securități ca poliție politică, precum și persoanele care au organizat, au acționat, au instigat și au luptat, sub orice formă, împotriva Revoluției“.

Minciuna lui Raymond Luca, președintele Comisiei Parlamentare a Revoluționarilor

Pe lângă comunicatul Președinției, în presă a mai apărut și o declarație a liberalului Raymond Luca, președintele Comisiei Parlamentare a Revoluționarilor din Decembrie 1989, care afirmă: „În cazul lui Gheorghe Trosca, lucrurile sunt cât se poate de clare: CNSAS i-a dat verdict de poliție politică, iar instanța a confirmat verdictul, printr-o decizie definitivă și irevocabilă“. Ceea ce „omite“ parlamentarul să precizeze este faptul că, în realitate, decizia CNSAS nu a trecut prin filtrul unei judecăți deoarece, așa cum se vede din fotocopia „Monitorului Oficial al României“ unde este publicată decizia CNSAS nr. 2987 din data de 25.09.2007, decizia a rămas definitivă prin necontestare.

Necontestare care putea să se datoreze unui milion de motive – fie familiei nu i-a fost adusă la cunoștință decizia, fie „lucrarea“ s-a făcut pe șest, astfel ca „să treacă“ rapid etc. Trosca nu a beneficiat post-mortem de o judecată dreaptă, care să pună în ecuație în ce măsură este „poliție politică“ executarea sarcinilor militare de prindere a spionilor sovietici de teapa lui Nicolae Militaru ori Ștefan Kostyal, partenerul de pârnaie al lui Sorin Ovidiu Vîntu, și mulți alții, dintre care unii au ajuns la vârful puterii în România după 1989.

Așadar, dimpotrivă, lucrurile nu sunt deloc clare

SRI-ul putea să devină intervenient în acest dosar și să argumenteze temeinicia activității de contrainformații deoarece, nefăcând-o, această instituție își anulează însuși sensul de a fi. Mai mult, Trosca și camarazii său uciși prin manevrele GRU și KGB din perioada „revoluției“ sunt efigii ale SRI, respectiv ale Brigăzii Antiteroriste, care marchează ziua de 24 decembrie, ziua execuției lui Trosca. Trosca are și valoare simbolică și nu numai. Cum mai poate urmări vreun cadru al SRI astăzi agenți ai Moscovei câtă vreme știe că se poate expune unei pedepse similare celei suferite de Trosca, ba mai mult, știind că până și memoria îi va fi pângărită.
Președintele României întrupează, de asemenea, o funcție simbolică, iar misiunea sa – între altele – este protecția valorilor simbolice românești, a efigiilor naționale. Trosca este nu doar încă un ofițer român asasinat și profanat de kaghebiști, ci este și cel mai cunoscut simbol al războiului dus de cadrele de informații și contrainformații ale României pe frontul invizibil. Președintelui nu-i poate fi forțată mâna să semneze ceva ce este evident nedrept de către un mărunt subordonat al lui Emil Boc, secretarul de stat George Costin, fost demnitar al regimului PSD și, în realitate, subordonat al lui Ion Iliescu, respectiv Tismăneanu, pe deasupra și un nenorocit de fesenist ordinar care a participat la devastarea Arhitecturii în iunie 1990, când hoardele de imeghebiști dădeau năvală să-i caftească pe studenți, ca avanpremieră la Mineriadă.
Președintele are și autoritatea de șef al Forțelor Militare, al cadrelor și soldaților care, la o adică, sub drapel, ar trebui să lupte la nevoie pentru Țară. Gheorghe Trosca se afla sub drapel în ziua în care a fost chemat la moarte de generalul GRU Nicolae Militaru.

Trosca, pedepsit demonstrativ sub ochii rușilor

În sediul MApN s-a aflat în ziua uciderii lui Trosca atașatul militar al Ambasadei Sovietice, iar Trosca a fost practic pedepsit sub ochii rusului, spre știința tuturor cadrelor militare care au îndrăznit să lupte împotriva rușilor.
Din declarația lui Stănculescu rezultă foarte clar că în MApN dădea ordine atașatul militar al Ambasadei Sovietice:
„Pe 22 decembrie 1989, în sediul MApN, Ilie Ceaușescu discuta cu atașatul militar al Ambasadei sovietice, iar tatălui lui Mihai Lupoi, care lucra în MApN, la Direcția Cadre – securist al instituției, i s-a spus: «Puneți-l pe Militaru în locul lui!». Adică în locul meu. Ilie Ceaușescu a comunicat ordinul primit de la sovietici: «Spune-i lui fii-tu… unde e?» – «La Televiziune». «Să spună treaba asta». Spune-i că am vorbit cu atașatul militar“.
Colonelul Mircea Dumitru, șeful biroului special din Marele Stat Major, direcția Operații, a mărturisit, în decembrie 1994, în fața Comisiei pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, următoarele: „La 23 decembrie, eu am notat comunicarea către generalul Pănescu, la Moscova. Din ordinul generalului Eftimescu a trebuit să comunicăm la Moscova, la generalul Dumitru Pănescu, că «începând de astăzi, generalul Militaru este ministrul Apărării». Așa a fost porunca, să-l informez pe generalul Pănescu, acolo, la Moscova, că Militaru este ministru. Să fi fost ora 16.25. Pănescu urma să-i informeze pe comandantul-șef, pe șeful de stat major al Comandamentului Unificat al Pactului de la Varșovia, cât și conducerea Armatei Sovietice, că Militaru este ministru. Generalul Pănescu era acreditat la Comandamentul Pactului de la Varșovia și era omul de legătură al nostru la Moscova“.
Imediat după ce a fost numit de Ion Iliescu în fruntea celei mai importante instituții a statului, la acel moment, generalul Militaru a chemat la minister, la rândul său, o suită de tovarăși „de nădejde“ – o pletoră de generali cu studiile făcute în Uniunea Sovietică, înlăturați de Nicolae Ceaușescu din structurile Armatei, la începutul anilor ‘80, exact pentru legăturile speciale cu Moscova. Ei nu au fost numiți oficial în funcții, așa că nu au putut fi trași la răspundere pentru ordinele, de multe ori criminale, pe care le-au dat. O perfectă strategie de acoperire a urmelor. În scurta perioadă de timp cât Nicolae Militaru a fost ministru al apărării, în Armata Română s-a promovat ca niciodată!
La 23 decembrie 1989, în jurul orelor 16.00, Ion Iliescu l-a numit, verbal, pe Nicolae Militaru ca ministru al apărării. Decretul de reactivare a generalului-colonel Militaru a fost semnat de Iliescu la 26 decembrie 1989, a fost publicat în „Monitorul Oficial“ la 27 decembrie și dat publicității la 28 decembrie. La 27 decembrie, când a fost reactivitat oficial, generalul-colonel Nicolae Militaru a fost și avansat la gradul de general de armată.
După uciderea colonelului Gheorghe Trosca și a șapte dintre oamenii săi, Nicolae Militaru plănuia un măcel de proporții, preconizându-se o execuție în masă pe Ghencea, în spatele Stadionului Steaua. Militaru a dat ordin de organizare a unei reviste de front ce urma să aibă loc pe 24 decembrie 1989, la ora 9.00, în Ghencea, pe platoul din spatele stadionului Steaua. Cu această ocazie ar fi urmat măcelărirea întregii unități sub pretextul că aceștia ar fi fost teroriști, deși s-a constatat că întregul armament al unității era închis în cutii și întregul personal USLA se afla în cazarmă. Cadrele au aflat de planul lui Militaru și s-au strâns în curtea cazarmei așteptându-se să fie uciși cu toții. Un grup de „revoluționari“ i-a scăpat de măcel, luându-i sub protecția lor. USLA s-a desființat la data de 1 iulie 1990, când a trecut în subordinea nou-înființatului Serviciu Român de Informații și a căpătat denumirea de BA (Brigada Antiteroristă). Brigadă ce se raportează comemorativ la eroul martir Gheorghe Trosca…

Uciderea lui Trosca, detonatorul CADA

Moartea lui Trosca nu a fost chiar degeaba. Generalul Militaru, cel care l-a ucis, pus în funcție de Ion Iliescu, a fost dat jos ca urmare a unei acțiuni fără precedent în istoria militară a României. Mii de ofițeri au demonstrat în fața Guvernului provizoriu, în luna februarie 1990, iar voința acestora numărul unu, consemnată în Apelul CADA, era înlăturarea spionului sovietic din fruntea Armatei.
La 12 februarie 1990, membrii CADA redactau „Apelul către președintele Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN)“, deci către Ion Iliescu.
Apelul CADA solicita aflarea rolului Armatei în evenimentele din decembrie 1989 și înlăturarea cadrelor militare care „s-au compromis, fiind părtașe directe ale dictaturii ceaușiste“. La punctul 3, apelul prevedea „trecerea în rezervă a ministrului Apărării Naționale care, prin ordinele date, a dus la o stare de tensiune în Armată“. CADA l-a învinuit direct, pentru prima dată, pe generalul Militaru de uciderea colonelului Gheorghe Trosca. Iată punctele-cheie ale scrisorii la adresa generalului GRU:
– „Care este motivul pentru care a fost cercetat contrainformativ generalul Nicolae Militaru de către colonelul Trosca – fostul șef de Stat Major al USLA – pe timpul cât acesta din urmă era maior la contrainformații militare?“
– „De ce Militaru l-a cerut pe Trosca să vină în fruntea unei formațiuni de luptă antiteroristă să ajute MApN și, fără a înștiința despre sosirea acestei grupări, a lăsat să fie distrus cu armamentul greu de TAB-uri și de tancurile din curtea ministerului?“
– „Cine a transmis ordinul din sediul MApN, către forțele care apărau ministerul, în clipa când se apropiau ABI-urile solicitate pentru a veni în sprijinul armatei: «Vor veni două echipaje ușoare. Trageți fără somație!»?“. 
Uciderea lui Gheorghe Trosca și imaginea de spion sovietic pe care restul Armatei Române și-o formase despre generalul Nicolae Militaru au contribuit decisiv la demiterea acestuia din funcția de ministru al apărării, în data de 16 februarie 1990, la finalul a trei săptămâni de protest a cadrelor active din Armată, susținute de Comitetul de Acțiune pentru Democratizarea Armatei (CADA), expresia ieșită din comun a Armatei Române la cotropirea acesteia de către sovietici. Generalul Nicolae Militaru avea să fie demis din funcția de ministru al Apărării Naționale tot de Ion Iliescu, speriat de reacția cadrelor militare ale Armatei României, care erau gata să se răscoale. Succesorul pus de Iliescu era chiar cel de la care preluase funcția, cu ajutorul lui Ion Iliescu, în decembrie 1989: generalul Victor Atanasie Stănculescu, el însuși un pion al conspirației KGB.George Roncea