Home Social Hotelierii încep licitațiile pentru închirierea plajelor

Hotelierii încep licitațiile pentru închirierea plajelor

DISTRIBUIŢI

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) îi așteaptă pe hotelierii de pe litoral să depună oferte de închiriere a sectoarelor de plajă pentru licitația publică ce va fi organizată, la mijlocul lunii martie, în scopul transmiterii dreptului de folosință a plajei Mării Negre. Potrivit unui comunicat al ABADL, agenții economici care vor câștiga sectoare de plajă vor avea posibilitatea să le administreze pe un an sau pe doi, în funcție de zona pentru care au optat, transmite Mediafax. Tarifele de începere a licitației variază în funcție de zonă și categoria de plajă și se situează între 1,04 lei/mp și 10,38 lei/mp, fără TVA.
„Așa cum era de așteptat, majoritatea caietelor de sarcini au fost achiziționate pentru sectoare din stațiunile Mamaia, Vama Veche sau Eforie Nord. Sunt așteptați să participe la licitație agenții economici care dețin unități hoteliere în stațiunile de pe litoral și care pot oferi turiștilor un pachet turistic cât mai complex“, spune responsabilul de comunicare al ABADL, Cătălin Anton. Caietul de sarcini se poate procura de la sediul Administrației – Biroul Mecanism Economic și Sinteze Economice, contra a 200 de lei, lista sectoarelor și a subsectoarelor de plajă scoase la licitație putând fi consultată pe site-ul ABADL Constanța. Ofertele pentru licitație se vor depune la secretariatul instituției până la data de 15 martie, ora 16.00, iar deschiderea acestora va avea loc la sediul ABADL, în perioada 16 martie – 20 martie, zilnic de la ora 10.00. Durata de valabilitate a ofertelor este de 60 de zile de la data deschiderii acestora.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.