Home Economic-Financiar Costurile integrarii vor fi suportate de populatie

Costurile integrarii vor fi suportate de populatie

DISTRIBUIŢI

Romanii vor sti, in sfarsit, ce presupune procesul de integrare a tarii noastre in Uniunea Europeana, precum si costurile acestuia. -De la 1 martie, vom explica populatiei ce inseamna aderarea Romaniei in UE-, a declarat, ieri, ministrul de stat pentru coordonarea activitatilor economice, Adriean Videanu. Desi nu a inaintat nici o cifra, ministrul a precizat ca integrarea presupune costuri semnificative. Acestea vor fi -amortizate- insa in timp, gratie fondurilor consistente ce vor intra in conturile tarii noastre. In cadrul unei intalniri organizate de FinMedia, la care au participat ieri politicieni, oameni de afaceri si specilisti, au fost prezentate caracteristicile mediului de afaceri autohton prin care companiile vor trebui sa se apropie, cat mai mult, de cerintele UE.

De la 1 martie, romanul va fi informat, explicandu-i-se concret ce presupune integrarea si care sunt costurile acesteia. Ministrul pentru coordonarea activitatilor economice, Adriean Videanu, a declarat ieri, in deschiderea seminarului -Anul economic 2005 si mediul de afaceri-, ca toate costurile procesului de aderare sunt suportate de populatie. Acesta, dar si alte aspecte privind mediul actual de afaceri din Romania au fost subiectele analizate ieri in cadrul seminarului organizat de FinMedia de catre politicieni, specialisti si oameni de afaceri direct implicati.

Anul 2005 reprezinta pentru tara noastra un an crucial, au cazut de acord toti participantii. O evolutie buna a mediului de afaceri autohton depinde insa foarte mult si de comportamentul companiilor. In ceea ce priveste apropierea companiilor romanesti de cerintele europene privind mediul, -aliniere- extrem de costisitoare, Videanu a precizat ca vor fi inventariate anumite solutii, astfel incat firmele sa-si poata rezolva problemele la acest capitol pana in momentul integrarii. -Economia Romaniei este <mai de piata> in 2005 fata de anii trecuti. Cat de functionala este, ramane de vazut in anii urmatori-, a apreciat, la randul sau, analistul Daniel Daianu, precizand insa ca -trebuie sa cumpanim foarte atent ceea ce facem, pentru ca 2005 este un an foarte important-. Totodata, oamenii de afaceri saluta initiativele privind relaxarea fiscala, insa atrag atentia autoritatilor si asupra altor probleme care trebuie rezolvate. -Ce facem cu Codul muncii, pentru ca e o frana vadita. Vrem un leu greu, dar cu dobanzi usoare-, a solicitat presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Florin Pogonaru.

-Vom demonstra FMI ca ingrijorarea lor este exagerata-

Reducerea deficitului cvasifiscal si stabilirea unui nivel al deficitului bugetar care sa permita Bancii Nationale a Romaniei (BNR) sa atinga tinta de inflatie de 7% pentru acest an reprezinta, potrivit ministrului Adriean Videanu, doua aspecte asupra carora executivul se va concentra in mod deosebit in aceasta perioada. -In ceea ce priveste echilibrul macroeconomic, in deplin respect cu partenerii nostri, respectiv Fondul Monetar International, vrem sa atingem obiectivele pe care ni le-am asumat. Ne vom incadra intr-un deficit bugetar care sa permita si BNR atingerea tintelor sale-, a declarat ieri Videanu. Acesta a precizat ca nu vor fi necesare unele masuri de crestere a accizelor sau TVA, deoarece estimarile privind pierderile la veniturile bugetare din reducerea fiscalitatii sunt exagerate. -Avem o evaluare prin care vom demonstra FMI ca ingrijorarea lor este exagerata-, a subliniat Videanu, amintind totodata si de pachetul legislativ pregatit de guvern pentru schimbarea cadrului de interpretare a evaziunii fiscale, ce va fi asociata cu crima economica. Ministrul finantelor publice, Ionut Popescu, a declarat recent ca diminuarea veniturilor bugetare dupa reducerea impozitelor la 16% va fi mai redusa decat se previzioneaza, deoarece colectarea se va imbunatati. -Potrivit calculelor pe regula de trei simpla, la 25% incasai atat, la 16% incasezi cu atat mai putin. Sigur ca in discutiile cu FMI trebuie sa mergi pe varianta cea mai pesimista, dar cred ca vom scoate mai multi bani din imbunatatirea colectarii si din arierate mai vechi. Aceste efecte nu se pot demonstra insa decat dupa cateva luni-, a spus Popescu. Pe o mai buna colectare mizeaza in acelasi timp si ministrul Videanu, care considera ca -reforma fiscala va avea ca efect scoaterea din economia gri a unor activitati reprezentand 2% din PIB-.

Pentru o inflatie de 7%, banca centrala trebuie sprijinita

Prezent la acelasi seminar, economistul-sef al BNR, Valentin Lazea, a precizat ca BNR trebuie sprijinita in efortul de reducere a inflatiei de la 9,3%, anul trecut, la 7% in 2005. -Doua dintre parghiile de reducere a inflatiei au fost apasate pana la fund anul trecut: politica de curs si cea fiscala. Alte instrumente care nu au ajutat la reducerea inflatiei au fost politica veniturilor si cea privind arieratele. Pe aceste doua segmente se poate pedala mai mult daca ne angajam serios la reducerea inflatiei-, a declarat Lazea, reamintind faptul ca -avand in vedere progresele inregistrate la nivel macroeconomic, mediul international judeca in prezent Romania dupa criterii tot mai inalte-. In acest context, Lazea a spus ca politicile macroeconomice nu pot fi decat mai bune. -Conlucrarea foarte buna de pana acum dintre BNR si Ministerul Finantelor Publice trebuie sa se imbunatateasca si mai mult. Doar cu politica de curs si cu cea de dobanzi nu se va putea reduce rata inflatiei de la 9,3% la 7%-, a explicat economistul-sef al bancii centrale.

-Constrangerile sunt importante-

Oamenii de afaceri ancorati in realitate se asteapta ca anul 2005 sa nu fie unul foarte usor. Din punctul de vedere al mediului de afaceri, insusi negociatorul-sef cu Uniunea Europeana, Leonard Orban, recunoaste ca -exista constrangeri semnificative-. -Incepand din 1 septembrie 2004, orice ajutor de stat acordat ilegal va fi rambursat UE in momentul integrarii-, a reamintit Orban, precizand in acelasi timp ca si asupra bugetului de stat exista anumite constrangeri importante. Varujan Vosganian transmite insa FMI un mesaj, spunand ca -este o iluzie faptul ca acest Cod fiscal ameninta veniturile-. Potrivit acestuia, scaderea veniturilor la buget ca urmare a introducerii impozitului unic este de 8-10.000 miliarde de lei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.