Consiliul de coordonare al PDL a respins „criteriile de integritate“ propuse de „grupul reformiștilor“ alcătuit doar din trei persoane (Monica Macovei, Cristian Preda și Sever Voinescu) care inițial erau cinci. Așadar, cei cinci reformiști sunt trei: Preda și Macovei. Asupra lor, care au propus excluderea din PDL a celor trimiși în judecată pentru „a demonstra că sunt altfel decât PSD“, s-a năpustit toată artileria grea a partidului în frunte cu buldogul Blaga. Nimic nou: la fel a pățit și „grupul de la Cluj“ (tot 3 persoane) în PSD. Ceva s-a schimbat totuși în statut: autosuspendarea celor trimiși în justiție. Dincolo de acest rezultat modest, asediul talibanilor (cum i-a numit chiar dl Oltean) a fost impresionant. Dl Berceanu și-a arătat „cicatricile“ dobândite în luptă și nu pe blog iar dl Blaga le-a amintit celor trei că „statutul prevede și sancțiuni“ întrucât „integritate, da – dar și solidaritate, da“. Solidaritate, cu cine? Echidistant, dl Stolojan le-a arătat pisica tuturor: „în 2000-2004, PD era acea pisică cu șapte vieți, agilă; între timp pisica s-a mărit și a pierdut agilitatea“. S-a mărit și s-a sălbăticit – ajungând râs. Deși n-a rupt pisica de teamă să nu rămână fără prea mulți demnitari transferați la DNA, PDL a lăsat totuși justiția liberă să-i înhațe vinovații – lucru de neconceput pe vremea PSD. Elegantă, dna Udrea a afișat numai unicate: „avem un statut unic pe scena politică“, „facem ce n-a făcut nimeni niciodată“ și, fiindcă „un lider providențial ca Traian Băsescu n-o să mai avem“, e necesar un „lider credibil“. Adică altul decât dl Boc pe care dl Videanu l-a elogiat fiindcă „a adus aeronava la sol“ după ce „fosta guvernare a îmbarcat țara în aeronavă, a avut o singură parașută și s-a salvat dar a dat drumul la combustibil“. Adevărul e că simțisem și noi că suntem în aer. Faptul că dl Boc ne-a pus la pământ, iarăși știam. Întrebarea e dacă ne mai ridicăm – deși dna Anastase a salutat înălțimea dezbaterii: „în ce alt partid se mai discută despre etică și integritate? Nicăieri“. Într-adevăr, intelectualii lui Vanghelie (Hurezeanu, Dinescu, Tănase) au preferat să-l aniverseze pe „almanahe“ la o masă de 300 de persoane – pe care acesta a mărit-o la o mie de porții de ziua dlui Iliescu căruia exegetul Vanghelie i-a lansat ultima carte. Așa-i trebuie! Bine că au bani de ospețe – unde dl Iliescu a mărturisit secretul longevității și grafomaniei sale: hrana sănătoasă și mersul pe bandă. În bandă, mai exact.Tia Serbanescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















