Numărul de donatori înregistrat, în primele luni ale anului, la Timișoara, reprezintă un record european, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, la Tårgu Mureș, Andrei Nica, consilier al Agenției Naționale de Transplant.
Nica a spus că jumătate dintre cei 20 de donatori reali de organe și țesuturi înregistrați de la începutul anului provin din Timișoara, ceea ce reprezintă o premieră națională, dar și europeană.
„La nivelul țării, la ora actuală sunt aproximativ 20 de donatori reali, în care cei mai mulți sunt de la Timișoara – 10. Pe Transilvania sunt aproximativ vreo 14 sau 15 și restul sunt Moldova și partea de sud a țării. Niciodată nu am avut noi, în primele două luni ale anului, atåția donatori. Aveam cam maxim șapte (donatori – n.r.), cam așa, de organe și țesuturi“, a spus Nica.
El a precizat că întreg colectivul secției de Terapie Intensivă de la Timișoara și coordonatorul de transplant au demonstrat că „dacă vrei, poți“.
„Zece donatori într-o lună și jumătate este, cred, un record european, nu cred că mai există în Europa vreun centru unde să doneze în prima lună și jumătate zece donatori. Donatorii trebuie să înțeleagă că există posibilitatea să ajute foarte multă lume, atåt adulți, cåt și copii. Noi avem aici (la Tårgu Mureș – n.r.) doi copii transplantați cardiac, care trăiesc datorită acestor donări și le mulțumim familiilor care au fost de acord cu donarea“, a afirmat Nica.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















