Home Economic-Financiar Gabriel Zbarcea este noul presedinte al AVAS

Gabriel Zbarcea este noul presedinte al AVAS

DISTRIBUIŢI

Noul presedinte al AVAS este Gabriel Zbarcea. Acesta a fost numit la sfarsitul saptamanii trecute, prin Decizia nr. 126 a prim-ministrului Romaniei, Calin Popescu Tariceanu. Mircea Ursache a fost eliberat din functie prin Decizia 124/21.01.2005. Predarea a avut loc, ieri, la sediul AVAS, prilej cu care noul presedinte a facut cunostinta si cu directorii generali din institutie.

Gabriel Zbarcea are 32 de ani, este casatorit si are doi copii. De profesie jurist, Zbarcea provine din mediul privat. A fost asociat la casa de avocatura Musat & Asociatii si a coordonat importante proiecte .in domeniul privatizarii. Potrivit comunicatului AVAS, Zbarcea nu este membru al nici unui partid politic, iar dupa instalarea noului guvern, in decembrie 2004, a fost consilier de stat al primului-ministru, Calin Popescu Tariceanu.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.