Dupa o sedinta de aproape patru ore si jumatate, Consiliul de Administratie al clubului FC Brasov a acceptat demisia directorului general al gruparii, Romeo Pascu, numindu-l in functie pe vicepresedintele CA, Irinel Manta. Noul director general a dat asigurari ca la sfarsitul acestui sezon FC Brasov va ramane pe prima scena a fotbalului din Romania. Chiar daca a demisionat, Romeo Pascu nu se va indeparta de FC Brasov, ci va ramane in continuare alaturi de club, ocupand un post de consilier.
In cadrul aceleiasi sedinte, membrii Consiliului de Administratie au decis majorarea capitalului social al FC Brasov SA cu 500.000 de dolari si au stabilit pentru returul editiei 2004/2005 a Diviziei A un buget de 400.000 de dolari. Totodata, primarul Brasovului, George Scripcaru, a afirmat ca municipalitatea va deveni un actionar semnificativ la -stegari-, prin achizitionarea a inca cinci procente, ajungandu-se astfel la 25% din totalul actiunilor. Potrivit lui George Scripcaru, dintre investitiile ulterioare, prioritara va fi amenajarea instalatiei de noctura, care va fi demarata la finalul sezonului.
Un singur punct de pe ordinea de zi a sedintei nu a fost lamurit, si anume suma cu care va fi amendat portarul Ibrahim Dossey pentru faptul ca s-a prezentat cu 11 zile intarziere in cantonamentul echipei. Totusi, nigerianul nu va ramane nepedepsit, suma urmand a fi stabilita de catre antrenorul Gabi Stan.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















