Home Politic Senatorii vor mai multe facilitati si spatiu vital pentru desfasurarea activitatii

Senatorii vor mai multe facilitati si spatiu vital pentru desfasurarea activitatii

DISTRIBUIŢI

Pusi fata in fata cu perspectiva prelungirii sejurului in actualul sediu al Senatului, datorita amanarii mutarii in Palatul Parlamentului in lipsa spatiilor amenajate, senatorii au inceput sa critice lipsa de logistica cu care se confrunta in momentul de fata. Cel mai vehement s-a aratat udemeristul Peter Eckstein Kovacs. -Asta este bomboana de pe coliva. Nu avem spatiu in a doua cladire din lume dupa Pentagon-, a afirmat senatorul UDMR. Invocand difcultatile pe care a trebuit sa le suporte pe parcursul vechii legislaturi, Eckstein a pledat pentru oferirea unui confort mai bun. -Am primit calculator si trebuie sa fac cerere pentru conectarea la Internet. Cand am vrut sa iau liftul, am constatat ca doua din cinci ascensoare sunt defecte. Nu mi se dau pneuri de iarna pe motiv ca se face economie. Telefoanele de la grup nu sunt conectate la legaturi internationale-, a insirat Eckstein pomelnicul nemultumirilor sale. Senatorul nu s-a oprit aici, trecand la inventarierea bunurilor nefolositoare ce li se pun la dispozitie: -Un tv cu ecran extraplat si un xerox cat doua dulapuri dar cu creier mic, ambele stiind sa faca ce fac si unele obisnuite-. Luand-o pe urmele lui Adolf, Eckstein a apreciat ca atat el, cat si ceilalti opt senatori UDMR au nevoie de mai mult spatiu vital pentru desfasurarea activitatii, acesta fiind insuficient asigurat in prezent de incaperea in care acestia se inghesuie impreuna cu personalul lor. -Hai sa grabim mutarea la Palatul Parlamentului, sa nu il schimbam pe Sava (n.r.- secretarul general al Senatului). Sunt functionari de clasa, de super clasa si nu trebuie sa ii judecam in public-, a reactionat senatorul PSD Adrian Paunescu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.