-Va trebui sa facem ce spunem, ceea ce uneori pentru noi e un exercitiu uitat-

– Ce-ar fi de inteles din resorturile care misca lumea in acest noiembrie 2002?

– Este, fara indoiala, grozav sa avem in fata ochilor un tel pe care l-am socotit utopic decenii intregi si chiar daca ne aflam intr-un context care da o alta culoare acestei utopii decat cea pe care o aveam in minte la inceput, fapt este ca dintr-o data nu mai putem suspina ca pana acum de suferinta de a fi ai nimanui. E clar ca apartinem unei echipe legitime, de elita, cu valori importante si stabile si ca am intrat intr-o alianta de natura sa ne faca sa dormim mai linistiti, dar, daca se poate, sa n-adormim fericiti de succesul asta ca de un succes final, dupa care nu mai trebuie sa urmeze decat un paradis vag. E clar ca tot ce era nevroza istorica romaneasca pana acum nu mai are, cel putin pentru un timp, motive sa se manifeste. Cum stiti, noi am trait nu numai decenii, secole intregi cu ideea ca suntem persecutati, ca Romania e o tara prost asezata, ca e o tara cu un ghinion istoric milenar, care a inceput cu Decebal, si ca acest nenoroc ne-a urmarit si ne urmareste constant, cu ajutorul unor conspiratii internationale in care noi suntem un fel de dusman perpetuu. Ei, in momentul asta nu se mai poate sustine foarte solid tipul asta de teorie. Complotul n-a reusit, am fost acceptati, preluati, imbratisati, suntem la rampa, bine fardati, iubiti; prin urmare, am castigat.

– Mai mult, mai-marii lumii vin la Bucuresti. Presedintele Americii insusi marturiseste ca, cercetand harta NATO, a avut dificultati in a se adapta la noua configuratie, in care descopera Romania ca varf de lance al Aliantei extinse spre Est. Daca am proceda si noi la o investigatie similara, cum credeti ca arata acum aceasta harta, ce fel de NATO, ce fel de Romanie?

– Fara vanitati stupide, trebuie sa spun ca in aceasta extindere NATO, daca este un punct strategic semnificativ, e totusi Romania. Romania este cea mai mare dintre tarile acceptate, se tot spune ca e un fel de Polonie a Sudului. Strategic, avem un rol de jucat inevitabil langa Marea Neagra si langa zona balcanica, si langa zona caspica. Celelalte tari sigur ca isi au rolul lor, dar sunt, in fond, tari mici si care, din punct de vedere militar si strategic, sunt mai curand incluse intr-un context decat datatoare de context. Prin urmare, extinderea aceasta care include Romania este o extindere care are o anumita logica strategica. Pe de alta parte, noi nu intram in aceeasi organizatie la care am candidat – o spun mereu: am candidat la o facultate si am intrat la alta -, pentru ca NATO, asa cum este ea acum, fara Cortina de Fier, fara razboi rece, cu o Rusie cordiala care este undeva in preajma, nu mai e NATO originilor. E o organizatie noua, asa incat avem candidati noi intr-o institutie noua si suntem cu totii incepatori. E un experiment in care se va vedea cum se vor redistribui rolurile, dar e foarte bine ca noi suntem invitati sa luam parte la acest experiment.

– Ce credeti ca trebuie sa faca Romania pentru a nu rata aceasta intalnire cu istoria? Stiu teoria dumneavoastra despre cine face istoria: n-o face nimeni in mod special, dar istoria mare nu se face, se indeplineste…

– Romania a reusit sa fie acceptata in Alianta Nord-Atlantica din doua motive. Intai, pentru ca s-a creat un context international, cu o anumita urgenta si cu noi dusmani bine definiti, in principiu terorismul international si crima organizata, si, in al doilea rand, pentru ca a facut cateva eforturi interne sa se acomodeze la niste exigente globale. Accidentele externe nu stau in puterea noastra. Faptul ca am avut norocul, tragic pe de o parte, sa profitam de pe urma episodului 11 septembrie nu e ceva care poate fi dirijat. Ceea ce ramane in puterea noastra este tot ceea ce tine de scena interna, si aici intrarea noastra in NATO va fi simultana cu o sporire de exigenta extraordinara. Noi nu putem trisa in calitatea noastra de membri ai Aliantei, noi nu mai putem face jonglerii cochete, care sa camufleze crizele pe care le avem si insuficientele de care suferim. Va trebui sa facem ce spunem, ceea ce uneori pentru noi e un exercitiu uitat. Apartenenta la NATO inseamna obligatia de a face ceea ce e de facut ca sa fim in rand cu ceilalti aliati, si asta o sa fie foarte greu, pentru ca eu am senzatia ca pentru o parte a romanilor si mai ales pentru o parte a oficialitatii reusita este un fel de afacere buna, adica vad oamenii bucurandu-se ca si cum am castigat un meci sau am castigat o licitatie, ceva care are o mare semnificatie de moment, si dupa aia vedem noi, ne aranjam, profitam cat putem s.a.m.d. Lucrurile astea nu vor merge in felul asta si, daca noi nu vom adopta o cursa de termen lung, egala, tenace si eficienta, vom fi balastul acestei aliante, in loc sa fim varful ei de lance.

– Si totusi, aceste puncte care se marcheaza acum in politica pe seama a ce le puneti? Conjuncturi, acel atotputernic pragmatism in spatele caruia se poate jongla oricat…

– Conjuncturi, cu siguranta. Suntem norocosi. O tot repet. Am fost norocosi cand s-a facut Marea Unire. Marea Unire, sa fim foarte pragmatici, s-a facut pentru ca imprejurarile ne-au dus acolo. Nu s-ar fi facut daca momentul istoric respectiv nu era foarte favorabil acestui tip de solutie. Asa si acum. Cred ca n-as fi corect daca n-as spune si ca in ultimii doi ani, dupa alegeri, aceasta echipa guvernamentala a putut puncta in cateva domenii neglijate sau prost girate de guvernarile anterioare. Eu vorbesc ca un om patit; eu am fost ministru de externe in timpul unei guvernari care, am s-o spun foarte deschis, n-a fost tenace, n-a fost coerenta, n-a fost eficace in reforma interna, drept care am circulat mereu cu o valiza goala in lume. Efortul meu nu era sa vand marfa interna, cum ar fi fost normal. Efortul meu era sa explic de ce n-am nimic de vanzare si ca lucrul asta nu-i asa de grav, pentru ca de vanzare n-aveam. Trebuie s-o spun cu toata tristetea ca am fost membru in niste guvernari care semanau mai mult cu parlamente decat cu guverne, pentru ca erau confiscate de o disputa politica permanenta, erau guvernari prea pestrite, cu prea multe ideologii la masa, cu prea multe interese de partid la masa si prin urmare care se consumau, se epuizau in mari dezbateri politice si partea tehnica ramanea insuficient ilustrata, guvernari lipsite de coerenta interna. Guvernarea aceasta are o coerenta interna. De doi ani de zile, nici un ministru demisionat sau admonestat… As spune ca are o coerenta interna aproape periculoasa, aproape ingrijoratoare, pentru ca nici o unitate de beton, de -monolit-, cum se spunea inainte, nu e un lucru tocmai sanatos intr-o democratie adevarata. Prea este coerenta intern aceasta guvernare, ca si cum ar fi perfecta si prea triumfalista. E un obicei al tuturor politicienilor sa vorbeasca numai de calitatile lor, dar este uneori o lipsa de tact, daca nu chiar o lipsa de inteligenta, sa nu arati niciodata tarii, cu atat mai mult cu cat e o tara destul de obosita, destul de nefericita inca, sa nu arati un cearcan, un rid, o tristete. Tot timpul avem un fel de siguranta de sine, o constiinta a victoriilor inevitabile, care ii reduce legitimitatea si creditul oricarei guvernari. Putina sinceritate si putina compasiune n-ar strica, dar, repet, in planul strictei functionalitati, a fost vorba de o anumita coerenta care a dat si in afara senzatia lucrului mai asezat si mai bine condus. Mi-aduc aminte, acum cateva luni, un sondaj de opine in care romanii raspundeau intr-un fel ametitor – cum li se intampla uneori -, la intrebarea: traiti mai bine sau mai rau decat inainte de alegeri, majoritatea raspundeau traim mai rau; la o a doua intrebare, majoritatea raspundeau: guvernul e mai bun, suntem mai bine condusi. Este ceva de inteles in acest paradox. Pana la urma conteaza ca o guvernare sa dea semnalul unei anumite egalitati de parcurs si probabil ca lucrul acesta a reusit acestei guvernari. Cum spuneam, teama mea e sa nu-i reuseasca prea bine. Noi suntem intr-o tara in care excesul de stabilitate si de voturi ale unei formatiuni politice ar trebui sa puna pe ganduri chiar formatiunea politica cu pricina, pentru ca amintirea unanitatii este inca foarte vie si sunt tendinte in guvernarea actuala spre centralism, spre autoritarism, spre suficienta politica, care mi se par ingrijoratoare. Daca aceste lucruri se vor corija si daca dupa intrarea noastra in NATO politicienii de la putere vor intelege ca trebuie sa fie nu numai puternici, dar si slujitori ai unui adevar asumat, atunci lucrurile s-ar putea sa mearga intr-o directie buna.

Interviu realizat de Rodica Madosa, Radio Romania Actualitati

(Material preluat de pe Rador)