Șeful Poliției de Frontieră Timiș, Cornel Iureș, a demisionat ieri, reprezentanții instituției spunând că este vorba despre „un act unilateral“, însă în cursul zilei la sediul Poliției de Frontieră Timiș are loc un control al IGPF care vizează activitatea managerială din anii 2009-2010. Purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Timiș, Mihaela Marcoff, a declarat că șeful acestei instituții, Cornel Iureș, a demisionat din funcție, ea precizând că „este un act unilateral“ și că nu poate explica motivele. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), Fabian Bădilă, a afirmat că în cursul zilei de ieri, la sediul Poliției de Frontieră Timiș a avut loc un control al „activității manageriale din anii 2009-2010“, el adăugând că va oferi alte informații la încheierea verificărilor. Potrivit unor surse judiciare, alături de Cornel Iureș au demisionat alți cinci ofițeri de la Inspectoratul Poliției de Frontieră Timiș, între aceștia numărându-se adjunctul lui Iureș și doi șefi de birou. De altfel, astfel de controale au mai avut loc și la Suceava și Caraș, unde mai mulți polițiști și-au prezentat demisiile și în momentul de față se află în cercetare prealabilă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















