Demersurile demarate de vicepresedintele PD Radu Berceanu pentru schimbarea lui Cozmin Gusa din functia lider al grupului parlamentar al democratilor din Camera Deputatilor au fost incunante, ieri, de succes. Deputatii PD si-au ales un nou lider al grupului parlamentar – Cristian Radulescu -, in urma deciziei conducerii partidului de a-l schimba pe Cozmin Gusa de la sefia grupului, intrucat acesta nu indeplinea conditiile statutare de ocupare a functiei. Viceliderii grupului vor fi Valeriu Tabara si Romeo Raicu, iar secretar, Costica Canacheu. Cristian Radulescu a fost votat cu 36 de voturi pentru si trei impotriva.
Deputatii democrati, in numar de 48, aveau la inceputul acestei sesiuni in conducere pe Cozmin Gusa – lider, Stelian Dutu si Petru Movila – vicelideri si pe Roberta Anastase – secretar.
Modificarea intregii conduceri are loc dupa ce realegerea lui Cozmin Gusa ca lider, in prima zi a sesiunii, nu a fost validata de Biroul Permanent National al PD. Ca urmare a deciziei BPN, Gusa si-a depus demisia.
Surse din PD afirma ca intreaga conducere a grupului a fost schimbata ca urmare a faptului ca 17 lideri ai PD au semnat o scrisoare prin care cereau candidatura acestuia la functia de presedinte al partidului.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















