Deși diferența dintre cele trei partide de stânga ale USD (37%) și cele trei partide de dreapta (PNL, PDL și PMP) care totalizează 33%, nu e prea mare, cei din dreapta și-au primit lecția și au început rapid unificarea. Dl. Antonescu s-a întâlnit cu MRU – care după ce-a ratat spectaculos intrarea în PE a binevoit să observe că „vremea orgoliilor a trecut”. E timpul vanităților. Cu toate că PDL a obținut 12% datorită dnei Monica Macovei și nu dânsului, dl. Blaga a declarat că începe discuțiile doar cu PNL, ca între cei mari, și că partidele mici vor fi acceptate ulterior. Într-adevăr, înțelegerea dintre PNL și PDL e decisivă, mai ales că e vorba de o alianță pe termen lung. Și de neînțelegeri pe termen mediu. Atingând pragul PE cu un partid nou, în fruntea căruia și-a plasat celebrul breton, dna Udrea s-a oferit să participe la orice unire și să accepte orice invitație. Numai că n-a primit. Nici colegii săi din PMP nu par încântați de rezultat (6,2%). Partidul în blugi a rămas în șort deși afișa pretenții la un scor de două cifre. Le-a obținut, dar cu virgulă între ele iar acum e ținta resentimentelor stârnite de dna Udrea pe care colegul său Funeriu a făcut-o afiș: „afișul și echipa din afiș” n-au trezit încrederea electoratului de dreapta – care a văzut în dna Udrea mai degrabă slăbiciunea dlui Băsescu decât forța lui iar în cuplul politic Băsescu-Udrea o asociere vinovată de ruperea PDL. Dl. Blaga a comentat acru observațiile prețioase ale dnei Udrea despre frustrările opoziției: „poate dânsa e frustrată, nu știu”. Nu-i frumos. Dna Udrea s-a zbătut, a sărit și cu parașuta, și-a pus farmecul la bătaie în poze și afișe – dar n-are noroc la alegători. În 2012 a pierdut tot ce avea PDL în Capitală și s-a refugiat în Piatra Neamț. Totuși, faptul că PMP a intrat în PE e un succes – dacă ne gândim că partide foarte guralive, aflate și la guvernare, precum PC și UNPR, n-au curaj să candideze singure, nu trec de 2% și intră în Parlament pe cartela PSD. Așa că, un măr, după ce se consumă cele două feluri principale (PNL și PDL), nu strică. E un desert sănătos – iar PMP și-ar putea schimba conducerea. Dar cel mai tocat personaj e dl. Antonescu. Televiziunile lui Felix și Ghiță s-au năpustit asupra lui acuzându-l că a trecut la dreapta (PPE). Tonul l-a dat Ponta, firește, care-l considera pe Crin „mai la stânga decât mine”. El e doar stângaci. Crin e însă hotărât: „marele pericol este pericolul roșu iar Ponta e mai periculos decât Băsescu, infinit mai periculos!”. Ponta a reacționat mecanic: „alianța Băsescu-Antonescu e de tot râsul”. Ei, cine râde la urne râde mai bine. Deocamdată premierul n-are motive de râs. Probabil că râde de ce-și aduce aminte.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















