Trei sferturi din romani nu folosesc calculatorul. Acest lucru reiese dintr-un raport al reprezentantei din Romania a organizatiei ECDL – European Computer Driving Licence (Permisul European de Conducere a Calculatorului). Aceasta realitate este destul de grava, deoarece, se pare ca, si din acest punct de vedere, ne plasam cu mult in urma tarilor Uniunii Europene, unde media de neutilizare a PC-ului este de 51,67%.
Dar cel mai grav este ca cei mai nestiutori in ale informaticii sunt chiar profesorii de informatica, fapt care, evident, are repercusiuni asupra restului populatiei, in special asupra celor aflati pe bancile scolii.
Daca aruncam o privire pe site-ul ECDL, aflam ca organizatia este recunoscuta la nivel european ca fiind cea mai buna in domeniu si ca este musai sa participi la cursurile organizate de aceasta pentru a obtine minunatul permis. De fapt, specialistii ECDL sustin ca motivul pentru care populatia Romaniei, si in special profesorii, nu se descurca in ale calculatorului este lipsa Permisului European de Conducere a Calculatorului.
-In ultimii trei ani, liceele din Romania au beneficiat de investitii de peste 80 milioane de dolari, prin care detin acum laboratoare de informatica de ultima generatie-, reiese dintr-un comunicat ECDL. Dar, -dotarea cu computere a scolilor nu s-a facut si nu se face pe baza unui proces competitiv intre scoli, in cadrul caruia cat mai multi profesori sa demonstreze ca au certificarea europeana de utilizator al calculatorului-, sunt de parere specialistii. Se pare ca acestia nu cunosc adevaratul stadiu de dezvoltare in care se afla tara noastra, si nu se gandesc ca situatia financiara a romanului este -un pic- diferita de cea a locuitorului Europei Centrale si de Vest. In goana lor dupa bani, cei de la ECDL incearca sa convinga populatia ca, pentru a fi la fel de informatizati ca si cei din tarile UE, statul trebuie sa aloce finante si sa oblige profesorii sa le urmeze cursurile. Ca daca au fost cheltuite 80 milioane de dolari din buget pentru dotarea scolilor cu laboratoare de ultima generatie, de ce sa nu fie varsate cateva milioane si in sacul organizatiei. Specialistii ECDL ne dau drept exemplu Ungaria, unde Ministerul Educatiei a alocat fonduri in acest scop, rezultatul fiind -crearea unei emulatii in utilizarea calculatorului-. Dar, probabil ca in Ungaria procentul unitatilor scolare dotate cu calculatoare este mai mare de 7,6%, cat este in Romania. Si poate ca in Ungaria situatia financiara a profesorilor nu este la fel de dramatica precum este la noi, fiind evident faptul ca absolventii informaticieni prefera sa practice orice alta meserie decat cea de pedagog.
Dar nu este exclus ca, in curand, Ministerul Educatiei si Cercetarii sa fie convins sa aloce -finante- pentru instruirea obligatorie a profesorilor in cadrul organizatiei ECDL. Se pare ca Ministerul Administratiei si Internelor a fost convins sa finanteze specializarea functionarilor publici in domeniul informaticii. Si, bineinteles, specializarea s-a facut in cadrul ECDL. Asadar, statul a preferat, in acest caz, sa cheltuiasca o gramada de bani din buget, pentru obtinerea unor permise cu care sa ne laudam in tarile UE, in loc sa doteze corespunzator birourile in care functionarii publici isi practica meseria zi de zi. Orice roman a simtit pe pielea lui ce inseamna sa astepti ore intregi in fata unor ghisee, pe motiv ca -avem probleme cu calculatoarele-.
Dar, se pare ca, in curand, si cadrele didactice se vor putea lauda, ca si functionarii publici, cu permisele lor cu care pot conduce calculatorul oriunde s-ar afla pe continentul european. In final, cand toti profesorii vor avea permisul european in buzunar, acestea vor straluci atat de puternic in ochii membrilor Comisiei Europene, incat acestia, orbiti, nu vor mai vedea situatia mizera din scoli. Lasand gluma la o parte, aceste permise nu constituie un moft, o -fita- importata din Vest, ci o necesitate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















