Astazi se implinesc 20 de zile de cand Birourile Unice de inregistrare a societatilor comerciale au inceput sa primeasca cereri de autorizare de la intreprinzatorii care doresc sa-si infiinteze firme noi. Cei care au depus aceste cereri in primele zile ale lui iulie ar trebui sa primeasca, incepand de azi, autorizatiile de functionare, conform Ordonantei de Urgenta nr. 76/2000. In caz contrar, termenul-limita (20 de zile de la depunerea cererii) pentru eliberarea documentelor de autorizare se considera depasit, ceea ce atrage sanctionarea Birourilor in cauza cu amenda intre 5.000.000 si 10.000.000 lei. Conform aceleiasi Ordonante, constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor se fac de catre personalul abilitat din cadrul Ministerului pentru IMM si Cooperatie.
Se stie insa ca protocoalele de colaborare intre Biroul Unic si institutiile acreditate pentru autorizari nu au fost integral ratificate, deci e greu de crezut ca pana in prezent a fost eliberat -certificatul de nastere- al vreunei societati comerciale.
-Orice intarziere nejustificata a eliberarii documentelor de autorizare va fi ferm sanctionata-, a declarat ministrul pentru IMM, Silvia Ciornei, adaugand ca -nu vom permite nici o derogare de la prevederile Ordonantei 76 sau ale hotararilor de Guvern conexe cu aceasta-. Altfel spus, incepand de astazi, finctionarii Birourilor Unice se pot astepta oricand la vizitele reprezentantilor MIMM-C, trimisi sa incaseze amenzile prevazute de Ordonanta 76.
Birourile Unice de inregistrare operativa a societatilor comerciale, constituite in sistemul Camerelor de Comert terioriale, au inceput sa preia cererile de autorizare inca din primele zile ale lunii iulie 2001. De atunci s-au scurs cele 20 de zile prevazute in Ordonanta de Urgenta nr. 76 (art. 3, alin. 4) ca termen de eliberare a certificatului si codului unic de inregistrare. Conform aceleiasi ordonante, intarzierea nejustificata a eliberarii documentelor solicitate -constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000.000 la 10.000.000 de lei- (art. 11), sanctiunile fiind aplicabile si persoanelor juridice. Cu alte cuvinte, intreprinzatorii care au inaintat cereri de inregistrare-autorizare in zilele de 2-3 iulie pot depune plangeri impotriva Birourilor Unice, daca acestea nu au rezolvat (in mod nejustificat), la timp, dosarele lor. Constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor se fac de catre personalul abilitat al Ministerului pentru IMM si Cooperatie, conform legii. Reamintim ca ministrul pentru IMM-C, Silvia Ciornei, a declarat ca -orice intarziere va fi ferm sanctionata de MIMM-C – nu vom permite nici o derogare de la prevederile Ordonantei 76 sau de la Hotararile de Guvern conexe cu aceasta-.
Dan Straut
Piesele necesare in dosarul pentru infiintarea unei firme
Pentru infiintarea unei societati comerciale, Birourile Unice din cadrul Camerelor de Comert au intocmit opisuri cu documentele solicitate, pe care viitorii patroni trebuie sa le prezinte in vederea autorizarii.
Pentru obtinerea autorizatiei PSI, dosarul trebuie sa contina dovada achitarii serviciului prestat, dovada depunerii documentatiei PSI la Brigada de Pompieri (numar de inregistrare), descrierea tehnica a masurilor de prevenire si stingere a incendiilor (-siguranta la foc-), precum si schita spatiului in care va functiona viitoarea societate comerciala.
Pentru autorizarea sanitara de functionare sunt necesare dovada de achitare a tarifului de avizare, planuri cu detalierea arhitecturala si dotarile spatiilor aferente si un memoriu tehnic referitor la instalatii, echipamente si procesul tehnologic ce se va derula, de la materia prima pana la produsul finit. Dupa caz, mai pot fi solicitate documente, precum o declaratie pe propria raspundere referitoare la respectarea legislatiei din domeniul igienico-sanitar, documente din care sa rezulte starea de sanatate a personalului, lista cu eventualele substante toxice implicate in procesul tehnologic si/sau dovada instruirii personalului din punct de vedere igienico-sanitar.
Pentru obtinerea autorizatiei sanitar-veterinare, solicitantul trebuie sa prezinte un memoriu tehnic, schita fluxului tehnologic, schita de amplasare a obiectivelor nou-construite, contract de munca sau de colaborare cu un medic veterinar (pentru unitatile de productie si procesare), ca si dovada achitarii taxei de avizare.
Eliberarea autorizatiei de mediu necesita o fisa de prezentare a obiectului de activitate si dovada platii tarifului de autorizare.
Pentru obtinerea autorizatiei din punctul de vedere al protectiei muncii, se vor depune la dosar o declaratie pe propria raspundere privind respectarea legislatiei muncii, lista echipamentelor din dotare, dovada achitarii tarifului pentru serviciile prestate. Dupa caz, se mai pot cere copiile certificatelor de conformitate a utilajelor (in zonele cu pericol de explozie), alte documente necesare desfasurarii activitatilor cu substante toxice, explozive sau pesticide.
Documentele amintite mai sus, precum si celelalte reglementari referitoare la procedurile de autorizare a functionarii societatilor comerciale sunt prevazute in HG nr. 625/2001. In tabelul de mai jos sunt evidentiate cuantumurile taxelor percepute de Biroul Unic, in functie de tipul serviciilor prestate, comparativ cu taxele percepute anterior infiintarii Biroului.
DENUMIREA OPERATIUNII
TAXE VECHI
(lei)
TAXE ACTUALE
(lei)
Inmatriculare persoane fizice si asociatii familiale
158.000
142.000
Radiere persoane fizice si asociatii familiale
51.000
45.000
Verificare disponibilitate firma
135.000
120.000
Inmatriculare pe transe de capital social si de obiect de activitate
(valori extreme):
– pana la 1.000.000 lei
634.500
345.000
– 25.000.000 – 100.000.000 lei
2.711.000
2.200.000
– peste 100.000.000 lei
–
3.800.000
Majorare capital social
(valori extreme):
– cu pana la 1.000.000 lei
363.500
300.000
– 25.000.000 – 100.000.000 lei
2.711.000
2.200.000
– peste 100.000.000 lei
–
3.800.000
Sursa: Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie
Dan Straut
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















