Home Economic-Financiar Modificarile aduse legislatiei la impozitul pe venit se aplica din ianuarie 2002

Modificarile aduse legislatiei la impozitul pe venit se aplica din ianuarie 2002

DISTRIBUIŢI

Modificarile aduse legislatiei la impozitul pe venit se vor aplica incepand cu 1 ianuarie 2002, pentru veniturile obtinute in cursul anului 2001, a declarat Gheorghe Oana, secretar de stat in Ministerul Finantelor. -Am prezentat Guvernului actul normativ mai devreme, pentru ca avem nevoie de date pentru a realiza bugetul pe anul urmator. Este, in primul rand, o cerinta a FMI si a Bancii Mondiale, in sensul ca proiectul de buget pentru 2002 sa fie intocmit pe baza legilor deja aprobate-, a precizat Oana.

Guvernul a aprobat joi modificarea si completarea Ordonantei nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.

Principalele modificari vizate de Ordonanta sunt majorarea plafonului lunar reprezentand venitul din pensii neimpozabil de la 2.749.000 lei in prezent, la 5.000.000 lei, majorarea coeficientului de deduceri personale suplimentare la 0,5 pentru copii si alti membri ai familiei aflati in intretinerea contribuabilului, precum si excluderea din baza de impozitare anuala a veniturilor realizate din strainatate de persoanele fizice romane cu domiciliul in Romania, urmare a activitatii desfasurate in strainatate.

-Ne-am inteles cu FMI in privinta sumei neimpozabile la pensionari de cinci milioane de lei, insa nu am reusit sa scadem cu doua procente cotele marginale de impunere-, a mai spus Oana.

Ministerul Finantelor va mai prezenta saptamana viitoare Executivului proiectele de lege privind impozitarea microintreprinderilor, a consultantului fiscal, precum si o modificare referitoare la prioritatile de plata ale agentilor economici.

-La microintreprinderi, impozitul va fi de 2% din cifra de afaceri, iar in privinta prioritatilor de plata se va merge pe achitarea debitelor curente si apoi a datoriilor. In acest sens, avem discutii in aceste zile cu o echipa a Bancii Mondiale referitor la situatia arieratelor din economie-, a precizat Oana.

Oficialul din Ministerul Finantelor a mentionat ca Guvernul va lua in dezbatere in toamna proiectele de lege privind TVA, accizele si impozitele pe profit, principala caracteristica a acestora fiind colectarea tuturor actelor normative care reglementeaza aceste taxe intr-un singur act cu putere de lege si armonizarea la legislatia europeana.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.